Ministrul ungar al economiei, Janos Martonyi, a exclus posibilitatea unui faliment al statului, într-un interviu pentru cotidianul austriac „Kurier".
„Un faliment al statului este total exclus", a declarat Martonyi, în contextul în care ţara sa negociază un împrumut cu Fondul Monetar Internaţional (FMI).
„Vom ajunge la un rezultat în cât mai scurt timp posibil. Negocierile vor avea success", a adăugat ministrul, care nu a oferit detalii asupra valorii împrumutului de la FMI.
„Acesta nu va fi pozitiv doar pentru Ungaria, ci pentru întreaga zonă euro şi întreaga Uniune Europeană", a mai spus Martonyi.
Negociatorul Ungariei în discuţiile cu Fondul, Tamas Fellegi, urmează să se întâlnească joi la Washington cu directoarea generală a FMI, Christine Lagarde.
Guvernul premierului conservator Viktor Orban a dus o politică economică ce a declanşat o cădere a forintului. Ungaria a beneficiat deja de un împrumut de 20 de miliarde de euro de la FMI, Uniunea Europeană şi Banca Mondială în 2008, care i-a permis să scape de faliment.