Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zăpadă frământată şi ceaţă pe drumurile din Maramureş

Publicat in Adevarul, joi 12 ianuarie 2012 ·

În Pasul Prislop este semnalată ceaţă, iar vizibilitatea este redusă în trafic sub 100 de metri. Tot pe acest tronson a nins, iar stratul de zăpadă frământată existent pe carosabil măsoară până la un centimetru. Ceaţa este semnalată şi pe tronsoane ale DJ109F, în zona localităţii Budeşti, respectiv DJ185, Dealul Vălenilor.

Conducătorii autovehiculelor aflate în trafic întâlnesc carosabil umed pe toate sectoarele de drumuri naţionale din judeţ. Angajaţii societăţilor care asigură şi întreţin viabilitatea acestor drumuri au intervenit cu 12 utilaje şi au împrăştiat 93 de tone de material antiderapant.

A nins aseară şi pe drumurile judeţene din zona localităţilor Cavnic, Budeşti, Ocna Şugatag şi Văleni. Pe carosabilul DJ184, în zona montană a oraşului Cavnic s-a depus un strat de zăpadă care măsura până la un centimetru. Temperatura scăzută, umiditatea şi curenţii de aer rece au contribuit la formarea poleiului pe mai multe sectoare ale celor trei drumuri judeţene (DJ184, DJ109F şi DJ185). Angajaţii societăţii au acţionat cu utilaje cu lamă pentru îndepărtarea zăpezii de pe carosabil şi au răspândit 38 de tone de material antiderapant. Carosabilul DJ184, DJ109F şi DJ185 este acum curat, dar umed.

A nins aseară şi pe mai multe sectoare de drumuri judeţene. Temperaturile scăzute (-2 grade Celsius) coroborate cu umiditatea şi curenţii de aer rece au contribuit la formarea poleiului, pe DJ184B, Copalnic-Preluca şi DJ185. Pe aceste sectoare s-a intervenit cu trei utilaje şi au fost utilizate 13 tone de material antiderapant. Pe sectoarele de drumuri judeţene din zona localităţilor Fereşti, Săcel, Budeşti, Valea Vişeului şi Poienile de Sub Munte stratul de zăpadă frământată depus pe carosabil măsoară între 2-5 centimetri. Se acţionează şi la această oră cu utilaje, cu lamă pentru curăţarea zăpezii. Angajaţii societăţii de drumuri şi poduri au răspândit, pe ac

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Marcel Ciolacu: România îndeplineşte condiţiile pentru includerea în Programul Visa Waiver. Visul românilor de a călători fără vize în Statele Unite ale Americii este din ce în ce mai aproape

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu transmite, miercuri, că visul românilor de a călători fără vize în Statele Unite ale Americii este din ce în ce mai aproape, după că România a îndeplinit condiţiile pentru includerea în Programul Visa Waiver. ”Visul românilo

Klaus Iohannis: Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025

News.ro acum 38 minute
Preşedintele Klaus Iohannis anunţă, miercuri, un moment important pentru România, după ce ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025. ”Un moment important azi pentru România! Ambasa

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 2 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum o ora
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 3 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

UPDATE - SUA anunţă oficial că România se califică pentru programul Visa Waiver. Rata de refuz a vizelor a fost de 2,61 la sută/ MAE exprimă angajamentul de a continua cooperarea cu partea americană privind finalizarea implementării măsurilor necesare

News.ro acum 38 minute
România se califică pentru programul Visa Waiver, prin care se ridică obligativitatea obţinerii unei vize pentru călătoriile cetăţenilor în Statele Unite, după ce rata de refuz al vizelor a scăzut sub pragul de 3% impus de legislaţia americană, înde

Firea: Am votat alături de colegii mei din Parlamentul European ca România să rămână la masa negocierilor, cu o poziţie strategică în noua Comisie Europeană.

News.ro acum o ora
Europarlamentarul Gabriela Firea afirmă, după ce noua Comisie Europeană a primit aprobarea Parlamentului European, că a votat alături de colegii săi din Parlamentul European ca România să rămână la masa negocierilor, cu o poziţie strategică în noua

Un consilier al lui Trump este acuzat că a cerut bani în schimbul unor posturi în viitoarea administraţie a SUA

Ziare.com acum 27 minute
Un consilier din umbră al lui Donald Trump, Boris Epshteyn, este acuzat de faptul că a cerut bani unor pretendenţi la posturi guvernamentale în schimbul unui lobby pe lângă preşedintele ales, iar echipa juridică a miliardarului a anunţat o anchetă î

VIDEO Dan Negru, mesaj viral de alegeri: „Eu am făcut greșeala asta acu’ vreo 30 de ani. M-am lăsat încăierat de ei”

HotNews acum 25 minute
Un mesaj video al lui Dan Negru, în care realizatorul TV le-a reamintit românilor că nu merită să se certe cu prietenii ori familiile din cauza diferenţelor de viziune privind politicienii, s-a viralizat vineri rapid pe Facebook, scrie Pagina De Med

Explozie violentă într-un bloc din județul Brașov. Un bărbat a ajuns în stare gravă la spital. 20 de oameni s-au autoevacuat

Ziare.com acum o ora
Bărbat în stare gravă în judeţul Braşov, după ce o explozie s-a produs, miercuri, 27 noiembrie, într-un bloc din Codlea. Victima a suferit arsuri fiind intubat şi preluat de un echipaj SMURD pentru a fi transportat la spital. Aproximativ 20 de perso

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

6°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

11°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

3°/7°
joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

1°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/8°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/8°