- Istoric - nr. 929 / 12 Ianuarie, 2012 Mi-am dorit mult sa-l cunosc pe Octavian Lazar Cosma, copilul de 7 ani, care, atunci, in acel tragic septembrie 1940, dupa ce ramasese orfan de ambii parinti, urma sa fie si el impuscat... A avut insa zile, date de un jandarm ungur, care a refuzat sa-i ia viata, tragand gloantele in eter si indemnandu-i sa fuga, cale de vreo 20 de kilometri, spre Ciucea... Intalnirea noastra s-a produs in vara anului 2005, la Dej, unde ne-am aflat printre invitatii profesorului Raoul Sorban, la prima editie a Festivalului National "Guilelm Sorban”, menit sa-l omagieze pe marele compozitor roman Guilelm Sorban si sa contribuie la dezvoltarea creatiei muzicale. Avea 72 de ani... - Ce va mai spune in anul 2005, Traznea? - Totul... Imi spune ca mai existam, ca avem datoria sa ne aducem mereu aminte de ce s-a petrecut acolo, in dramatica toamna a anului ’40, ca oamenii sunt complet altii, si totusi neschimbati... Spun acestea pentru ca eu mereu ma duc pe meleagurile natale si constat ca exista un sentiment extrem de cucernic fata de martirii Traznei, ai neamului nostru. Si-nseamna extrem de mult! - La Traznea, mai exista casa parinteasca? - Eu m-am nascut in scoala, unde parintii mei erau dascali. Scoala exista... Mereu, cand ma duc acolo, trec pe langa odaile in care mi-am petrecut copilaria. Exista... A existat si-o casa a bunicii mele, care nu mai e demult. S-a prapadit dupa 1950. Exista insa o alta casa "Octavian Lazar Cosma”, pe care eu am facut-o in ultimii 5 ani, in ideea de a-mi aduce aici copiii si de a avea un reazem la batranete. - Le-ati povestit ce s-a-ntamplat in septembrie 1940, la Traznea? - Evident ca le-am povestit. Ei stiu foarte bine si mereu aud, pentru ca acele evenimente nu pot fi uitate. Cred insa ca ei n-au aceste sentimente atat de profunde ca noi, cei care le-am trait nemijlocit si ne-am confruntat cu ele, fiind ch