Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CAZ INCREDIBIL. Are două vagine, dar nu şi-a dat seama până la vârsta de 18 ani | VIDEO

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 12 ianuarie 2012 ·

Durerile foarte puternice din timpul menstruaţiei i-au dat de bănuit unei femei din Marea Britanie că ceva este în neregula cu corpul ei. Abia la vârsta de 18 ani a mers la un control ginecologic pentru a afla ce se întâmplă.

Hazel Jones este o blondă din Marea Britanie, în vârstă de 27 de ani, care se mândreşte cu faptul că este, mai mult sau mai puţin, norocoasa posesoare a două vagine. Deşi a avut dureri mai puternice ca prietenele ei în timpul menstruaţiei, aceasta nu a mers până la vârsta de 18 ani la un control ginecologic.

Când în sfârşit şi-a luat inima în dinţi şi a făcut o vizită la medic, nu mică i-a fost mirarea să afle că suferă de o anomalie foarte rară: are două utere şi două cervixuri care s-au dezvoltat astfel încă din perioada în care ea era doar un făt în uterul mamei.

"Nu este ceva de care să îmi fie ruşine"

În jurul vârstei de 18 ani, după ce şi-a început viaţa sexuală, iubitul ei de atunci a încurajat-o să se ducă la medic, spunându-i că este “diferită" de alte fete. “După ce am aflat despre problema mea, le-am povestit fără jenă tuturor cunoscuţilor. Dacă vreo fată din anturajul meu era curioasă, eram dispusă să o las să se uite. Nu am nicio problemă în a-i arăta, nu este ceva de care să îmi fie ruşine", a declarat Hazel Jones într-o emisiune televizată.

Tânăra cu două vagine a fost dezvirginată de două ori

Medicul Dawn Harper a explicat cum a fost posibilă dezvoltarea celor două utere şi implicit a celor două vagine, caz care poate apărea la o femeie dintr-un milion: “În momentul dezvoltării fătului în uter, în cazul fetelor se dezvoltă două tuburi, care urmează să se unească, septumul vaginal se rupe şi se formează un uter. În unul din 3.000 de cazuri septumul rămâne în uter, dar ca să se formeze două utere separate, un asemenea caz se întâmplă şi mai rar", a explicatmedicul, pentru DailyMail.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum justifică Marcel Ciolacu creșterea deficitului bugetar: 84% din bani merg în zona de investiții

HotNews acum 52 minute
Premierul Marcel Ciolacu susține că rectificarea bugetară aflată pe ordinea de zi a ședinței de lunui a Guvernului este una pozitivă și sustenabilă. Însă, potrivit proiectului de rectificare bugetară pus în dezbatere de Ministerul Finanțelor, defici

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Se întoarce vara în mijlocul toamnei

Libertatea acum 13 minute
Meteorologii anunță o vreme instabilă în următoarele două săptămâni, astfel că după mai multe zile ca de vară, cu temperaturi de până la 31 de grade, vom ajunge la răciri accentuate, cu 10-11 grade mai puțin, se arată în prognoza emisă luni de ANM.

Romaşcanu: Gospodăriile afectate de inundaţii primesc vouchere de 15.000 de lei pentru electrocasnice

G4Media acum o ora
Gospodăriile afectate de inundaţii ar urma să beneficieze de câte un voucher de 15.000 de lei în vederea achiziţionării de electrocasnice, a precizat, luni, purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, transmite Agerpres. El a declarat că în ultim

Ministerul Mediului: „Se estimează că viitura de pe Dunăre va afecta România la sfârșitul săptămânii”

HotNews acum o ora
Viitura de pe Dunăre va ajunge în România, ca punct maxim, la sfârșitul acestei săptămâni, spune ministrul Mediului, Mircea Fechet, care luni a survolat cu un elicopter mai multe zone din țară cu risc crescut de inundații. Fechet și experți de la Ap

Ciolacu, despre amendamentul „Iohannis”: Nu e o prioritate nici pentru Guvern şi nici pentru PSD

Mediafax acum 2 ore
„Am spus foarte clar în cadrul BPN că ne asumăm o decizie. Dacă am fi vrut să continuăm anumite bâlbâieli în care spuneam că lăsăm liber parlamentarilor, după voinţa proprie... În momentul acesta avem o decizie. Nu ştiu dacă mai avem un act normativ

Comisia Europeană propune un sprijin de 120 de milioane de euro pentru fermierii din România și din alte patru țări

Adevarul acum 19 minute
Comisia Europeană a propus luni, 23 septembrie, alocarea a 119,7 milioane de euro din rezerva pentru agricultură pentru a sprijini în mod direct fermierii din Bulgaria, Germania, Estonia, Italia şi România.

BREAKING 21 de milioane de euro, ajutoare de la UE pentru fermierii din România afectați de secetă și grindină

G4Media acum o ora
Comisia Europeană a propus luni alocarea a 21,6 milioane de euro pentru a-i sprijini pe fermierii români afectați de fenomenele meteo extreme, potrivit unui comunicat al executivului european. E vorba despre un pachet mai mare de despăgubiri, în val

Monica Dascălu confirmă revenirea la pupitrul știrilor Pro TV, după doi ani de pauză. „Am crescut și am evoluat”

Libertatea acum 57 minute
După aproape doi ani de pauză, timp în care a devenit mamă și s-a concentrat pe familie și pe creșterea celor doi copii, Monica Dascălu revine astăzi, 23 septembrie, de la ora 13:00, la pupitrul Știrilor PRO TV.

Gigi Becali anunţă că s-a alăturat AUR şi că va candida la Camera Deputaţilor

News.ro acum 2 ore
Patronul FCSB, Gigi Becali, a a anunţat că s-a alăturat AUR, partid din partea căruia va candida la Camera Deputaţilor, la alegerile parlamentare din 1 decembrie. „M-am alăturat AUR şi îl voi susţine pe George Simion la alegerile prezidenţiale. Eu n

Ciolacu vrea ca Agenția Națională Antidrog să fie mutată la Ministerul Sănătății. „Tinerii care cad pradă drogurilor trebuie să fie ajutați”

Ziare.com acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, luni, 23 septembrie, că lupta împotriva drogurilor trebuie să treacă la un cu totul alt nivel şi a anunţat că i se pare normal că Agenţia Naţională Antidrog (ANA) să treacă la Ministerul Sănătăţii. Ciolacu conside

Vremea

București
acum

26°
lun.

16°/26°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
Iasi
acum

27°
lun.

14°/27°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

17°/26°
Constanta
acum

27°
lun.

18°/27°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

12°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/26°
Timisoara
acum

27°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

14°/27°