Durata efectivă anuală medie de lucru pentru salariaţii cu normă întreagă din România este cea mai ridicată din Uniunea Europeană, în timp ce durata efectivă anuală medie de lucru pentru angajaţii cu normă parţială este a doua din blocul comunitar, după cea din Ungaria, relevă un studiu al institutului Coe-Rexecode făcut public miercuri, citat de Agerpres.
Astfel, angajaţii cu normă întreagă din România au lucrat în medie, în 2010, 2.095 de ore, fiind urmaţi de unguri (2.021 ore) şi maltezi (sub 1.983 ore). Durata medie de lucru pentru angajaţii cu normă întreagă din România nu a cunoscut fluctuaţii majore din 1998 şi până în 2010, oscilând în jurul a 2.100 de ore. Cele mai puţine ore lucrate în 2010 le-au avut angajaţii cu normă întreagă din Suedia (1.719 ore), Franţa (1.679 ore) şi Finlanda (1.670 de ore), relevă studiul citat, care se bazează pe date comparabile furnizate de Eurostat, biroul de statistică al Uniunii Europene.
Pe de altă parte, salariaţii cu normă parţială din România au lucrat în medie, în 2010, 1.200 de ore, fiind devansaţi doar de cei din Ungaria, cu 1.226 de ore. Salariaţii români sunt urmaţi de cei polonezi, cu 1.077 de ore. La polul opus, salariaţii cu normă parţială care au lucrat cele mai puţine ore în 2010 sunt cei din Irlanda (876 ore), Danemarca (849 ore) şi Marea Britanie (836 ore). Pe de altă parte, România se situează printre ultimele state din UE în privinţa numărului orelor lucrate de angajaţii independenţi cu normă întreagă (2.068 de ore), fiind urmaţi doar de luxemburghezi (2.064 ore), britanici (2.016 ore) şi bulgari (1.754 ore). La acest capitol pe prima poziţie se află lucrătorii independenţi austrieci (2.551 ore), urmaţi de cei germani (2.459 ore) şi francezi (2.453 ore).
Durata efectivă anuală medie de lucru pentru salariaţii cu normă întreagă din România este cea mai ridicată din Uniunea Europeană, în tim