Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bucureştiul, pe locul 55 în topul celor mai vizitate oraşe, cu mai mulţi turişti străini decât Atena

Publicat in Adevarul, joi 12 ianuarie 2012 ·

Bucureştiul ocupă locul 55 în topul celor mai vizitate 100 de oraşe din lume de către turişti străini, cu 2,1 milioane de vizitatori în 2010, în urcare cu 5,4% faţă de 2009, depăşind destinaţii precum Atena, Rio de Janeiro sau Milano, potrivit unui top realizat de Euromonitor International, relatează Mediafax.

Topul relevă declinul oraşelor europene pe fondul crizei datoriilor de stat, care a afectat turismul din zona euro, şi ascensiunea destinaţiilor turistice din regiunea Asia-Pacific, aflată în plin boom economic.

Bucureştiul se plasează la mijlocul clasamentului, depăşind oraşe precum Atena (locul 77, 1,7 milioane vizitatori străini, în scădere cu 7%), Munchen, Mexico City, Jakarta, Rio de Janeiro, Milano, Lisabona, Sao Paulo, Veneţia, Florenţa sau Washington DC.

Din Europa Centrală, de Est şi de Sud-Est, Praga şi Moscova au cei mai mulţi vizitatori (câte 3,7 milioane), urmate de Viena (3,5 milioane), Kiev (3,3 milioane), Budapesta (2,6 milioane), St Petersburg (2,5 milioane) şi Varşovia (2,4 milioane).

Bruxelles a depăşit uşor numărul de turişti străini înregistrat de Bucureşti, cu 2,2 milioane de vizitatori în 2010.

Cel mai vizitat oraş din lume în 2010 a fost Hong Kong, cu aproape 20 de milioane de turişti străini, urmat de Singapore (18,2 milioane) şi Londra (14,5 milioane). Macau, capitala mondială a jocurilor de noroc, a atras peste 13 milioane de turişti străini, cu 25,9% mai mulţi decât în 2009, ocupând locul al patrulea în top 100.

Singapore a atras cu 16% mai mulţi vizitatori decât în 2009, datorită programului guvernamental de dezvoltare a turismului, axat pe turismul de lux, organizarea de expoziţii şi conferinţe, îmbunătăţirea condiţiilor de cazare şi serviciilor destinate turiştilor şi promovarea atracţiilor şi obiectivelor turistice.

Londra este cel mai popular oraş european, datorită unei game largi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Miliardarii Elon Musk şi Vivek Ramaswamy vor conduce noul „Departament al eficienţei guvernamentale” în administraţia Trump. Acronimul noului departament, DOGE, coincide cu numele criptomonedei pe care Musk o promovează

News.ro acum 4 ore
Preşedintele ales Donald Trump a anunţat marţi că Elon Musk şi Vivek Ramaswamy vor conduce un nou „Departament al eficienţei guvernamentale” în a doua sa administraţie, informează CNN. „Împreună, aceşti doi americani minunaţi vor deschide calea pent

Meta reduce abonamentele la Facebook şi Instagram din UE cu 40%, pentru a satisface cerinţele de reglementare regionale

News.ro acum o ora
Meta a anunţat o reducere de 40% a preţului abonamentelor fără reclame pentru utilizatorii platformelor sale de socialzare în Uniunea Europeană, în încercarea de a se conforma cerinţelor de reglementare din regiune, transmite CNBC. Compania a confir

Un jurnalist de la Fox News, Pete Hegseth, va fi şeful Pentagonului în administraţia Trump

HotNews acum 2 ore
Preşedintele ales Donald Trump a anunţat marţi că l-a ales pe Pete Hegseth, jurnalist la Fox News, în funcţia de secretar al apărării, relatează CNN şi Associated Press. „Pete şi-a petrecut întreaga viaţă ca un luptător pentru trupe şi pentru ţară.

Dezbateri publice - 13 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 5 ore
ANUNŢ PUBLIC PENTRU DEZBATEREA PUBLICĂ PRIVIND SOLICITAREA DE REVIZUIRE A AUTORIZAŢIEI INTEGRATE DE MEDIU „ROMCIM S.A.”, cu sediul în Bucureşti, sector 1, Str. Emanoil Porumbaru nr. 93-95, etaj 1 şi 5, aduce la cunoştinţa celor interesaţi, organiz

Anchetă la Cluj, după ce o maşină a Poliţiei a fost filmată circulând pe trotuar – VIDEO

HotNews acum 9 ore
Poliţia Cluj a deschis o anchetă după ce imagini cu o autospecială circulând pe trotuar au apărut în mediul online. Două maşini de poliţie par a se deplasa către o intervenţie, întrucât ambele au semnalele acustice şi luminoase pornite, însă una din

Tânăr din București, mort pe loc după ce a intrat cu mașina într-o pasarelă pietonală. Unde a avut loc accidentul

Ziare.com acum 8 ore
Un tânăr de doar 22 de ani și-a pierdut viața marți seară, 12 noiembrie, într-un accident de circulație în București, după ce a intrat cu mașina într-o pasarelă pietonală. ”La data de 12.11.2024, în jurul orei 21.20, Brigada Rutieră a fost sesizată

Alertă de ploi abundente şi furtuni în Spania. MAE a emis avertizare de călătorie

HotNews acum 47 minute
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Regatul Spaniei – Comunitatea Valenciană că Agenţia Meteorologică de Stat spaniolă (AEMET) şi Centrul de Coordonare a Urgenţelor

Încă o dronă rusească a fost descoperită în Republica Moldova. Este a treia în tot atâtea zile

Ziare.com acum 12 ore
Încă o dronă, a treia în trei zile, a fost găsită marți, 12 noiembrie, în extravilanul localității Coșernița, din raionul Criuleni, din centrul Republicii Moldova, aflată la doar 23 de kilometri depărtare de capitala Chișinău, au anunțat autoritățil

Filmul românesc în care va apărea Silviu Prigoană după ce a murit. Va avea premiera pe 6 decembrie

Libertatea acum 12 ore
În vârstă de 60 de ani, Silviu Prigoană a murit pe 12 noiembrie 2024, după ce ar fi luat masa într-un restaurant din Bran.

Ce avere avea Silviu Prigoană, de fapt. Gigi Becali, dezvăluiri uluitoare: ”Avea foarte mulți bani CASH”

Cancan acum 8 ore
Invitat telefonic în emisiunea CANCAN SENZAȚIONAL, Gigi Becali a făcut o serie de dezvăluiri despre banii pe care Silviu Prigoană îi învârtea pe degete. Latifundiarul din Pipera susține că regretatul om de afaceri avea o avere estimată la ordinul mi

Vremea

București
acum

mie.

3°/6°
joi

5°/10°
vin.

6°/11°
sâm.

4°/9°
Iasi
acum

mie.

0°/10°
joi

1°/8°
vin.

1°/8°
sâm.

1°/9°
Constanta
acum

mie.

4°/11°
joi

7°/11°
vin.

7°/11°
sâm.

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/5°
joi

-1°/5°
vin.

-1°/5°
sâm.

-2°/6°
Timisoara
acum

mie.

3°/8°
joi

1°/7°
vin.

-0°/7°
sâm.

1°/9°