Gellu Naum – Opere I. Poezii,

ediţie îngrijită şi prefaţă de Simona Popescu,

Editura Polirom, Iaşi, 2011, 781 p.

Deşi Gellu Naum a plecat dintre noi de peste un deceniu, opera sa a aşteptat până acum să fie editată în mod ştiinţific.

Dornică să recupereze timpul pierdut în perioada comunistă, când receptarea poeziei sale a fost oarecum ocultată – din motive politice binecunoscute –, critica noastră a preferat să ne furnizeze mai întâi studiile şi eseurile de care opera lui Gellu Naum fusese privată. S-a încetăţenit astfel, dintr-o insuficientă cunoaştere a întregului (şi în special a volumelor de dinainte de realismul socialist), o prejudecată care, ca toate prejudecăţile, departe de a susţine receptarea poetului, o blochează, prin reducerea întregii opere la numitorul comun al unei singure coordonate: prejudecata „suprarealismului” sau, pentru exegeţii mai puţin atenţi la subtilităţile teoretice, a „avangardismului” lui Gellu Naum.

Singura excepţie în acest cor al prejudecăţilor a constituit-o Simona Popescu, care, atât în Salvarea speciei (2000), cât şi în intervenţiile ulterioare, a distins cu precauţie între suprarealism – care a reprezentat o etapă teoretică importantă în devenirea poetului – şi universul original al operei lui Gellu Naum, nu numai îmbogăţit, ci şi total reconfigurat prin volumele de după 1968. Nu-i de mirare, deci, că tot Simona Popescu şi-a asumat dificila misiune a unei prime ediţii Gellu Naum. Despre aceasta, a scris deja în paginile noastre Cosmin Ciotloş (vezi România literară, nr. 21/ 2011). Raţiunile pentru care revin asupra ei sunt două: pe de-o parte, cred că s-a scris încă prea puţin despre acest autentic eveniment editorial al anului care s-a încheiat, iar pe de alta, excelenta cronică a lui Cosmin Ciotloş s-a concentrat, cum era şi firesc, asupra poeziei lui Gellu Naum