Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Serviciile secrete americane pesimiste în legătură cu situaţia din Afganistan

Publicat in Capital, joi 12 ianuarie 2012 ·

Serviciile de informaţii americane zugrăvesc un tablou sumbru al situaţiei din Afganistan într-un raport confidenţial care contrastează cu discursul oficial mai optimist al Pentagonului, scrie în ediţia sa de joi Los Angeles Times.

Potrivit raportului prezentat Casei Albe în decembrie, progresele înregistrate pe teren de trupele NATO în Afganistan sunt "slăbite de corupţia masivă, un guvern afgan incompetent şi atacurile talibanilor operând din Pakistan", conform LA Times, care citează responsabili americani care au avut acces la text.

Conform aceleiaşi surse, raportul de peste 100 de pagini, redactat de Agenţia Centrală de Informaţii (CIA) şi alte 15 agenţii de informaţii, pune sub semnul întrebării 'supravieţuirea' guvernului central afgan în cazul în care Statele Unite şi-ar pune în aplicare strategia de retragere şi de transfer a prerogativelor de securitate forţelor locale aşa cum este prevăzut, până în 2014.

Aceste concluzii, care contrastează cu discursul oficial al Pentagonului şi Casei Albe, au fost respinse de oficialii militari americani care se ocupă de operaţiunea din Afganistan, dă asigurări LA Times.

La mijlocul lunii decembrie, ministrul american al apărării Leon Panetta a ţinut să sublinieze că SUA sunt pe cale să câştige conflictul din Afganistan, cu ocazia unei vizite în această ţară.

Un raport al Pentagonului a estimat că în 2011, pentru prima dată în cinci ani, violenţa în Afganistan a scăzut în raport cu anul precedent, progrese contestate însă de ONU şi experţi.

SURSA: Agerpres

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan: O să discutăm în fiecare şedinţă de guvern despre adoptarea unor măsuri pentru scăderea cheltuielilor de funcţionare, creşterea veniturilor / O direcţie importantă va fi cea privind restructurarea companiilor de stat

News.ro acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunţat, vineri, în şedinţa Executivului, că vor discuta în fiecare şedinţă de guvern, în perioada următoare, despre adoptarea unor măsuri pentru scăderea cheltuielilor de funcţionare, creşterea veniturilor, care să acţionez

Nou cod roșu de vreme severă! Grindină și averse torențiale în județul Bacău. Iată zonele vizate

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis o averizare de tip nowcasting pentru județul Bacău de cod roșu de grindină de mari dimensiuni, averse torențiale și frecvente descărcări electrice pentru astăi, 27 iunie 2025, între orele 16.00 și 17.00

Surse Parchetul General schimbă calitatea lui Călin Georgescu în inculpat!

Ziua Constanta acum 5 ore
Procurorii Parchetului General au decis, vineri, să-i schimbe calitatea lui Călin Georgescu din suspect în inculpat, după ce a reprodus la un post de televiziune un citat din fostul lider legionar Corneliu Zelea Codreanu, au precizat, pentru AGERPRE

Guvernul a aprobat prelungirea plafonării adaosului comercial la alimente

Adevarul acum o ora
Guvernul a aprobat vineri prelungiurea plafonării adaosului comercial la alimente, a anunțat vineri ministrul Agriculturii, Florin Barbu, precizând că măsura expiră la 30 septembrie.

Prima ședință CSAT convocată de Nicușor Dan. Subiectele de pe ordinea de zi

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, care va avea loc luni, 30 iunie 2025, ora 12:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit unui comunicat al Administrației prezidențiale, pe ordinea de zi a ședinței

Video Atac sângeros al rușilor în centrul Ucrainei. Cel puțin trei morți și 14 răniți în regiunea Dnipropetrovsk

Adevarul acum 52 minute
Un nou atac al armatei ruse a lovit orașul Samar din centrul Ucrainei. Cel puțin trei persoane și-au pierdut viața, iar alte 14 au fost rănite.

VIDEO. Paris Hilton a aterizat la Craiova pentru festivalul IntenCity, însoțită de fiul său

Ziua Constanta acum 21 minute
Paris Hilton a sosit vineri, 27 iunie, la Craiova, unde este așteptată să urce pe scena festivalului IntenCity. Vedeta a venit în România însoțită de fiul său. Imaginile video cu sosirea lui Paris Hilton la Craiova au fost publicate pe rețelele de s

Un tribunal din Israel a respins cererea de amânare a audierii premierului Netanyahu în procesul în care este judecat pentru corupție

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un tribunal israelian a respins vineri solicitarea premierului Benjamin Netanyahu de a suspenda timp de două săptămâni audierea sa în procesul pentru corupţie, a cărui anulare a fost cerută de preşed

Vehiculele grele cu emisii zero ar putea fi scutite de la taxele rutiere până în 2031

Adevarul acum 22 minute
Pentru a stimula şi a sprijini competitivitatea transportului rutier sustenabil, Comisia Europeană (CE) a propus vineri scutirea vehiculelor grele cu emisii zero de la taxele rutiere şi de la taxele de utilizare, se arată într-un comunicat al Execut

CSM anunță convocarea adunărilor generale ale judecătorilor și procurorilor! „Ordinea de zi stabilită are ca unic punct solicitarea fermă adresată factorilor politici de a respecta stabilitatea statutului magistraților”

Ziua Constanta acum 41 minute
Consiliul Superior al Magistraturii a publicat astăzi, 27.06.2025, un comunicat de presă, în care este anunțată convocarea adunărilor generale ale judecătorilor și procurorilor. „Având în vedere repunerea în discuția publică în mod recurent a unor a

Vremea

București
acum

36°
vin.

20°/36°
sâm.

20°/29°
dum.

17°/30°
lun.

21°/33°
Iasi
acum

25°
vin.

17°/31°
sâm.

18°/24°
dum.

16°/28°
lun.

18°/26°
Constanta
acum

30°
vin.

21°/30°
sâm.

20°/25°
dum.

18°/27°
lun.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

16°/28°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/29°
lun.

17°/28°
Timisoara
acum

25°
vin.

19°/29°
sâm.

20°/29°
dum.

18°/34°
lun.

20°/35°