Un bărbat de 32 de ani din Râncăciov a sfîrşit în mod tragic marţi, în timp ce se afla în pădurea din apropierea satului. Un buştean a luat-o la vale şi l-a lovit pe tânăr, strivindu-l.
Ninel Mărunţelu a murit în drum spre spital, lovitura puternică provocându-i mai multe răni din cauza cărora nu a supravieţuit. Un alt bărbat care se afla în pădure, Ilie Haica, de 38 de ani, a fost şi el rănit şi a ajuns în stare gravă la spital.Medicii de aici au decis că acesta a suferi răni grave care îi pun în pericol viaţa şi au considerat că este necesar să fie transferat la un spital din Bucureşti.
Accidentul a avut loc marţi în jurul prânzului, când cei doi au se aflau în pădure lângă mai multe lemne tăiate de o firmă de exploatare a lemnului. Nu se ştie ce căutau bărbaţii acolo, cert este că la un moment dat, un buştean a început să se rostogolească la vale, surprinzându-i pe cei doi bărbaţi înainte ca aceştia să apuce să se ferească din calea lui.
Rudele celor doi au văzut ce s-a întâmplat şi i-au urcat într-o maşină pentru a ajunge mai repede la ambulanţă, acolo unde au primit îngrijiri medicale din partea medicilor şi au fost transportaţi la spitalul judeţean.
Unul dintre bărbaţi nu a supravieţuit, pierzându-şi viaţa în drum spre spital. Poliţiştii au deschis un dosar penal în aceast caz şi continuă cercetările pentru încadrarea faptei.