Nora Iuga, Blogstory

Casa de pariuri literare,

2011

Când şi-a înfiinţat blogul personal, ca „etapă” virtuală într-o viaţă oricum foarte densă, Nora Iuga era, în 2010, la 79 de ani, veteranul absolut al scriitorilor noştri cu astfel de preocupări, cum precizează un cristian, administrator al blogului şi „amorsa” acestui volum. Multe, concentrate portrete şi opinii în lungul şi-n latul spaţiului ori timpului, de la „vizitarea” epistolară a soţului dispărut demult, George Almosnino, sau a lui G. Călinescu, până la reveniri în oraşe arhicunoscute, precum Berlin sau Viena (primul perceput amestecat, celălalt iubit necondiţionat). De fapt, vorbim aici despre un globe trotter, unul autentic, capabil să ne facă, prin fraze învăluitoare, neafectate câtuşi de puţin, co-participanţi pe trasee literare, şi, inevitabil, de autocunoaştere, de la Buenos Aires la Stockholm sau de la Frankfurt la Sighişoara. „Fermentez”, spune autoarea despre sine, când încă bate lumea ca ambasador sui-generis al culturii române şi e recunoscută peste tot ca o prezenţă ce face furori în rândurile publicului tânăr (faimos pentru scepticismul său), y compris elevii de liceu. Are toate datele intelectualului dezinhibat, doldora de poezie spontană şi de expresii „nimerite”, putând să remarce, la răstimpuri, că buna ei receptare occidentală nu-şi are un corespondent pe măsură în România. Dar asimetria cu pricina nu o covârşeşte, ea rămânând, vorba unui cronicar din zona germană (Klaus Richter), ni gaie, ni triste, precum Anna din Sexagenara şi tânărul. Peste tot caută – şi găseşte – un grain de beauté, de la calitatea prieteniei (cu Mariana Marin, Angela Marinescu ori Ioan Es. Pop) până la aceea a berii (Leffe) de la Bruxelles.

Blogstory e o carte cu de toate, plină de fapte supuse poruncii sufletului, şi nu cântăririi rezultatelor acestei porunci. „E mai degrabă «în loc