Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un nou bistriţean aproape de FC Vaslui. După Sânmărtean, Porumboiu îl vrea pe Peteleu de la Gloria

Publicat in Adevarul, joi 12 ianuarie 2012 ·

Andrei Peteleu, de doar 20 de ani este foarte aproape de un transfer la FC Vaslui, echipa la care un alt bistriţen, Lucian Sânmărtean, a făcut senzaţie în ultima perioadă.

Fundaşul dreapta de la Gloria Bistriţa, Andrei Peteleu, ar putea ajunge la echipa lui Adrian Porumboiu din această iarnă. Jean Pădureanu a confirmat faptul că se află în negocieri cu Vaslui şi spune că suma pentru care îl va da pe Peteleu îi va ajuta să plătească o parte din datoriile pe care le au în acest moment. Andrei Peteleu, internaţional de tineret, este una dintre speranţele clubului bistriţean şi confirmă că este pe punctul de a pleca la echipa despre care spunea în toamnă că este formaţia lui preferată din campionatul românesc. „Cred că voi ajunge la Vaslui, dar nu pot da o dată exactă pentu acest lucru. Oricum sunt încântat de această perspectivă pentru că îmi place foarte mult jocul echipei", a declarat pentru Adevărul fundaşul bistriţean. De un transfer al său au fost interesate şi alte echipe din Liga I şi Liga a II a, dar cel cu Vasluiul este cel mai aproape de a se realiza. Peteleu este dublu campion naţional la Cupa Speranţelor cu Inter Viişoara, a jucat titular la Gloria în aproape toate meciurile din tur şi a pus serios umărul la clasarea pe primul loc a echipei din Parcul Municipal. A fost convocat de mai multe ori la naţionalele de Tineret ale României, atât la U 19 cât şi U 21.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum o ora
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

BNR avertizează că rata inflației va crește „considerabil” în următoarele luni

Mediafax acum o ora
Rata anuală a inflaţiei va creşte considerabil în următoarele luni, sub impactul tranzitoriu al expirării schemei de plafonare a preţului la energia electrică şi al majorării începând cu 1 august a cotelor TVA şi a accizelor, situându-se mult deasup

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 5 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 9 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Doru Bușcu

Cancan acum o ora
Invitatul emisiunii este Doru Bușcu. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Alertă în judeţul Bacău, după ce doi bărbaţi au încercat să bage cu forţa într-un autoturism o femeie. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Unul dintre suspecţi este soţul femeii, cu care e în divorţ - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Poliţiştii din judeţul Bacău au intervenit de urgenţă, marţi, după ce un apel la 112 a anunţat că doi bărbaţi au încercat să răpească o femeie din parcarea unui supermarket. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Ei au fost reperaţi, rid

VIDEO Aeroportul din Marsilia, închis din cauza incendiilor de vegetație. Localnicii, îndemnați să evite „toate activitățile în aer liber”

HotNews acum 3 ore
Un incendiu de vegetație care se propaga rapid în sudul Franței, alimentat de rafale de vânt de până la 70 de kilometri pe oră, a dus la închiderea Aeroportului Marseille Provence, marți, potrivit unui purtător de cuvânt, afectând călătoriile chiar

Garda Civilă spaniolă: Totul indică o depăşire a limitei de viteză, în cazul accidentului lui Diogo Jota

News.ro acum 3 ore
Garda Civilă spaniolă îşi continuă ancheta privind accidentul rutier în urma căruia Diogo Jota (28 de ani), atacantul portughez al echipei Liverpool, şi fratele său André Silva (25 de ani) şi-au pierdut viaţa săptămâna trecută în Spania. Potrivit pr

Dragoș Anastasiu, despre comparația cu Elon Musk: „Nu mă deranjează. Dar nu vreau să văd în România ce s-a întâmplat în America”

Gandul acum 3 ore
Invitat la „Ai Aflat! Cu Ionuț Cristache”, Dragoș Anastasiu, vicepremierul României, a declarat că nu-l deranjează că este comparat cu Elon Musk, însă, nu-și dorește să vadă în România ce s-a întâmplat în America. „Eu sper să nu fiu Elon Musk. Nu mă

Un pensionar din Buzău, care deține o Dacie, a plătit cash suma de 22.000 lei pentru folosirea timp de un an a unui loc de parcare într-un cartier de blocuri din oraș

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Suma de 22.000 de lei a fost plătită cash de un bărbat pensionar pentru folosirea timp de un an a unui loc de parcare într-un cartier de blocuri din municipiul Buzău, nivelul până la care acesta a li

Vremea

București
acum

36°
mar.

21°/37°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

34°
mar.

23°/35°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

25°
mar.

20°/31°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

17°/34°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

20°
mar.

17°/32°
mie.

12°/17°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°