Potrivit Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui, băieţelul a fost cuprins de flăcări, în urma izbucnirii unui incendiu provocat de jarul din sobă căzut pe covorul din cameră imediat după ce mama copilului a ieşit din casă pentru a aduce lemne dintr-o magazie.
Cel care şi-a alertat mama în legătură cu izbucnirea incendiului a fost un băieţel de cinci ani. Speriată, femeia a intrat în locuinţă şi a reuşit să-şi salveze bebeluşul de 11 luni, însă acesta a suferit arsuri.
"Copilul a suferit arsuri de gradele I şi II pe faţă şi mâini, fiind transportat la o clinică de specialitate din Iaşi. Echipajul medical de pe ambulanţă a reuşit să-l stabilizeze, starea lui fiind însă una gravă din cauza zonelor, unde a suferit acele arsuri", a declarat purtătorul de cuvânt al SAJ Vaslui, Doina Spiru.
Mama celor trei copii nu a mai reuşit să-şi salveze şi fiica de doi ani care se afla în aceeaşi locuinţă atunci când a izbucnit incendiul.
Potrivit Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui, băieţelul a fost cuprins de flăcări, în urma izbucnirii unui incendiu provocat de jarul din sobă căzut pe covorul din cameră imediat după ce mama copilului a ieşit din casă pentru a aduce lemne dintr-o magazie.
Cel care şi-a alertat mama în legătură cu izbucnirea incendiului a fost un băieţel de cinci ani. Speriată, femeia a intrat în locuinţă şi a reuşit să-şi salveze bebeluşul de 11 luni, însă acesta a suferit arsuri.
"Copilul a suferit arsuri de gradele I şi II pe faţă şi mâini, fiind transportat la o clinică de specialitate din Iaşi. Echipajul medical de pe ambulanţă a reuşit să-l stabilizeze, starea lui fiind însă una gravă din cauza zonelor, unde a suferit acele arsuri", a declarat purtătorul de cuvânt al SAJ Vaslui, Doina Spiru.
Mama celor trei copii nu a mai reuşit să-şi salveze şi fiica de doi ani care se afla în aceeaşi locuinţă atunci