Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fotbaliştii Farului, testaţi în meciuri amicale

Publicat in Romania Libera, vineri 13 ianuarie 2012 ·

Noul tehnician al echipei de pe litoral a stabilit trei meciuri de verificare înaintea plecării în primul stagiu de pregătire centralizat.

Gruparea constănţeană a trecut serios la treabă şi o mare parte a perioadei de pregătire este conturată. Noul antrenor al echipei de pe litoral, Viorel Tănase, şi-a intrat repede în rol şi a stabilit deja primele jocuri amicale pe care marinarii le vor disputa. Două dintre cele trei partide vor fi împotriva unor echipe de ligi inferioare, în timp ce primul joc va fi unul şcoală între componenţii lotului.

Prima partidă în care noul tehnician doreşte să vadă posibilităţile fiecărui jucător este programată sâmbătă. Lotul va fi împărţit în două echipe şi se va organiza un meci şcoală. Săptămâna viitoare se va disputa un nou amical, de această dată în compania formaţiei Abatorul Slobozia (Liga a 4-a ialomiţeană). Meciul cu echipa din Slobozia este programat miercuri. La finalul săptămânii viitoare va avea loc ultimul joc de verificare înaintea stagiului de pregătire programat la Poiana Braşov. Trupa lui Viorel Tănase va evolua în compania formaţiei tulcene Eolica Baia. Toate cele trei meciuri vor avea loc la Constanţa, pe terenul secund din incinta stadionului „Farul".

Tehnicianul grupării constănţene speră încă la rezolvarea unora dintre transferurile anunţate, până la plecarea în stagiul montan. Singura certitudine este aceea că fostul marinar, Dinu Todoran, contactat de oficialii constănţeni, nu mai vine la Farul deoarece şi-a găsit altă echipă. Conducătorii constănţeni nu au dat publicităţii alte nume de fotbalişti care sunt doriţi la echipă, dar, în perioada imediat următoare aceştia trebuie să îşi facă apariţia. „Îmi doresc să am lotul complet până la plecarea în primul stagiu de pregătire. Se lucrează intens la transferuri şi sper ca în zilele următoare să le concretizăm pe primele", a declarat Viorel Tănase,

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Caz tragic în București! O fetiță de doar doi ani a murit, după ce a căzut de la etajul unui bloc

Ziua Constanta acum 49 minute
Astăzi, 16 iunie 2025, polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție – Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – au fost sesizați cu privire la un incident petrecut la o adresă din Sectorul 1, unde un copil ar fi căzut de la un etaj superior

Kelemen Hunor: Eu aş creşte TVA-ul, două puncte procentuale / Aş lăsa cota unică 10%, 16% la dividende şi profit

Mediafax acum 12 minute
Întrebat despre discuţiile dintre partide din ultimele zile şi care variante vor rămâne, Kelemen Hunor a spus: „Eu pot să vă spun ce cred eu, nu ce cred alţii, fiindcă mai suntem în discuţii în aceste zile. Eu aş lăsa impozitul cota unică 10%, 16% d

FOTO. Incendiu cu degajări mari de fum la o hală din Galați! A fost emis mesaj RO-Alert

Ziua Constanta acum 8 minute
În această seară, 16 iunie 2025, ISU Galati a fost alertat prin Dispeceratul 112 despre un incendiu cu degajări mari de fum în zona depozitelor din M39, Galați. Intervin in aceste momente Detasamentul de pompieri Galați și Secția de pompieri Galați

Netanyahu afirmă că uciderea liderului suprem al Iranului va „pune capăt conflictului”

Mediafax acum o ora
Netanyahu a refuzat să excludă posibilitatea de a-l viza pe liderul suprem al Iranului, afirmând că „asta nu va escalada conflictul, ci va pune capăt conflictului”, notează AlJazeera. Într-un interviu acordat ABC News, Netanyahu a fost întrebat dire

Scandalul primelor necuvenite de la Romsilva. Ministrul Mediului anunță reorganizarea Regiei

HotNews acum 2 ore
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, anunţă că ultimele verificări ale Curţii de Conturi la Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva au scos la iveală „abateri semnificative şi generalizate”. Astfel, precizează ministrul, este vorba atât de gestionarea

Danemarca îşi întăreşte supravegherea în Marea Nordului şi în Marea Baltică cu două drone maritime autonome

Adevarul acum o ora
Danemarca a testat luni două drone maritime autonome în Marea Baltică și în Marea Nordului, întârindu-şi supravegherea în zonă, după incidentele legate de distrugerea unor cabluri subacvatice de telecomunicaţii.

Ion Iliescu a suferit o intervenție chirurgicală sub anestezie generală. Ultimele date despre starea de sănătate a fostului președinte

HotNews acum 10 ore
Ion Iliescu a beneficiat luni dimineață de o procedură endobronșică ce are ca scop menținerea permeabilității căilor respiratorii superioare, anunță Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” într-un buletin medical. Operația s-a desfășu

Rusia își modernizează instalațiile nucleare din apropierea granițelor cu Europa. Ce arată imaginile din satelit

HotNews acum 2 ore
Imagini din satelit arată că Rusia și-a extins și modernizat cel puțin cinci instalații nucleare în apropierea granițelor cu Europa în ultimii ani, a relatat luni postul suedez de televiziune SVT, citând imagini noi obținute de la Planet Labs. Una d

Meta introduce publicitate pe WhatsApp. Cum se va schimba configurația aplicației

HotNews acum 4 ore
Platforma de mesagerie WhatsApp, aparţinând Meta, a anunţat luni introducerea în perioada următoare a unor noi spaţii publicitare, o schimbare importantă pentru această aplicaţie care până în prezent nu a fost afectată de publicitate, transmite AFP,

VIDEO Momentul în care Israelul „atacă televiziunea de stat iraniană”

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Canalul de știri israelian i24 a publicat o înregistrare video care pare să arate momentul în care loviturile aeriene lovesc televiziunea de stat iraniană IRIB, în timpul unei transmisii în direct, s

Vremea

București
acum

24°
lun.

16°/30°
mar.

17°/33°
mie.

19°/29°
joi

21°/32°
Iasi
acum

22°
lun.

15°/29°
mar.

17°/27°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°
Constanta
acum

20°
lun.

17°/28°
mar.

18°/28°
mie.

20°/25°
joi

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

12°/29°
mar.

14°/28°
mie.

13°/25°
joi

16°/27°
Timisoara
acum

25°
lun.

14°/32°
mar.

11°/29°
mie.

16°/31°
joi

18°/33°