Dacă am judeca după cele 21 de premiere româneşti ale anului trecut (cu două mai multe decît în cel precedent), am putea crede că 2011 a fost cel mai bun an al cinematografiei autohtone postcomuniste. Totuşi, lucrurile nu stau chiar aşa. Cantitativ stăm bine, fără îndoială, ba chiar mai bine decît oricînd după 1989 (am luat în calcul şi coproducţia cu participare românească Misiunea directorului de resurse umane, semnată de regizorul israelian Eran Riklis). Totuşi, calitatea filmelor româneşti lansate pe ecrane în 2011 nu-mi permite să alcătuiesc, la fel ca acum un an, un Top Ten al premierelor. Ca atare, am decis să recurg la un clasament personal al primelor cinci filme de anul trecut (urmat de un „bonus“). Mai mult, primele două titluri din acest top şi-au început traseul festivalier în 2010 (la Cannes şi, respectiv, Locarno), deci ar fi putut figura ca premiere în acel an, absolut remarcabil pentru filmul românesc (pe primele cinci locuri din clasamentul meu de atunci se aflau Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu de Andrei Ujică, Medalia de onoare de Călin Peter Netzer, Morgen de Marian Crişan, Marţi, după Crăciun de Radu Muntean şi Eu cînd vreau să fluier, fluier de Florin Şerban). În 2011, pe lîngă filmele româneşti din topul de mai jos, am putut vedea în sălile de cinema producţii comerciale onorabile (precum Bună! Ce faci? de Alexandru Maftei sau Naşa de Virgil Nicolaescu şi Jesús del Cerro), obişnuitele eşecuri anunţate (Umilinţă de Cătălin Apostol sau Liceenii, în 53 de ore şi ceva de Adrian Popovici), dar şi, din păcate, producţii dezamăgitoare ale unor regizori cu antecedente notabile (cum sînt, în pofida succesului lor festivalier, Loverboy de Cătălin Mitulescu sau Principii de viaţă de Constantin Popescu). Ca şi în anul precedent, doar un documentar a fost distribuit în cinematografe. În 2011, acesta a fost, de fapt, un film coupé, alcătuit din două