Orice retrospectivă editorială la sfîrşit sau început de an semnalează lecturile, preferinţele, „raza de acţiune“ şi „domeniile de interes“ ale fiecăruia dintre bilanţieri, iar criticii literari se limitează de regulă la beletristică sau la domenii conexe beletristicii. Puţini se aventurează şi pe alte teritorii, fie din teama legitimă de „a nu se băga unde nu le fierbe oala“, fie din dezinteres, fie din alte motive. În ceea ce mă priveşte, cred că a urmări şi alte domenii culturale, altele decît cele strict literare, ţine nu numai de cultura generală a unui critic al actualităţii, ci şi de vertebrarea lui ideatică elementară. A ignora referinţele social-istorice, politico-ideologice, epistemologice şi a afirma, printr-un autonomism naiv înţeles, că ar trebui să ne ocupăm doar de literatură ţine de supravieţuirea comodă a unei atitudini induse înainte de 1989. Atît marea critică pre-comunistă, cît şi critica internaţională de ieri şi de azi infirmă asemenea atitudini puriste. Nu merg pînă la a include în „raza de acţiune“ economia sau ştiinţele exacte (deşi cine s-ar simţi în stare de asta ar putea-o foarte bine face). Mă voi opri însă, în acest tur de orizont subiectiv, şi asupra altor domenii decît cele strict literare, fără vreo pretenţie de expert în domeniu, ci doar de comentator preocupat de dinamica ideilor şi de (mega)tendinţele lumii în care trăieşte. Cartea anului: volumul lui Lucian Boia Editorial vorbind, 2011 nu mi s-a părut a fi – din unghiul umanioarelor, evident – un an al literaturii, ci unul al „întoarcerii istoriei“. Şi nu mă refer la istoria de strictă observanţă, ci la o istorie deschisă către provocările prezentului şi (re)conectată la marile sale dezbateri. Inclusiv la o istorie „populară“ sau „de frontieră“. Tendinţa e ceva mai veche şi s-a manifestat inclusiv în roman… Din punctul meu de vedere – şi al multor altora… –, cartea anului car