Agenţiile de turism încearcă timid să intre pe noi pieţe, precum ţările africane, statele din fostul bloc sovietic sau Muntenegru, dar se bazează ca în fiecare din ultimii ani pe Grecia, Bulgaria şi Turcia, care conduc în topul preferinţelor turiştilor români.
"Destinaţiile în ţări arabe precum Tunisia, Egipt sau Maroc sunt «căzute» încă, iar Austria, ca destinaţie de schi, se vinde puţin prin agenţii, întrucât majoritatea românilor îşi fac rezervare pe internet. Cred că pentru Paralela 45, zona Paralia din Grecia nu va mai fi o destinaţie de interes", a declarat Alin Burcea, proprietarul agenţiei Paralela 45.
El spune că printre noutăţile pe care le promovează în acest an se numără SUA, pentru care agenţia a pregătit un pachet de cinci programe ("Coasta de Est", "Coasta de Vest", "Sudul American", "SUA-Canada" şi "Grand Tour") şi circuite în "Africa neagră" care, potrivit lui Burcea, nu au mai fost prezente până acum pe piaţă.
Marius Berca, directorul de marketing al agenţiei Christian Tour, spune că va continua să promoveze în 2012 aceleaşi oferte ca anul trecut, respectiv Grecia, Turcia, Bulgaria şi Muntenegru, iar noutatea acestui an este Mallorca. Anul trecut aproximativ 90.000 de turişti au mers în vacanţă prin intermediul agenţiei (cu avionul, autocarul şi individual), iar în topul preferinţelor au fost Grecia, Turcia şi Bulgaria, urmate de circuite în Europa, pentru care cererea a fost cu 50% mai mare faţă de 2010. Locul 5 a fost ocupat de Muntenegru.
"Dinamica vânzărilor noastre a stagnat sau nu a fost spectaculoasă pentru destinaţii precum Egipt, Cuba, Mexic, Republica Dominicană sau Maldive. În schimb, preconizăm că vom creşte semnificativ numărul de turişti pentru nordul Greciei, insulele Creta şi Thassos, Bulgaria, Spania şi Ungaria", a afirmat Marius Usturoiu, directorul general al agenţiei de turism Mareea.
Dra