Ilie Stan a alergat alături de jucătorii săi la antrenamentul de dimineaţă, din Poiana Braşov, iar steliştii vor efectua o nouă şedinţă de pregătire după-amiază. Ei vor pleca din staţiune pe 21 ianuarie.
Steliştii au început în forţă, astăzi, antrenamentele în Poiana Braşov. Este prima echipă din Liga I care a început serios pregătirile şi mai ales care a ales un decor hibernal pentru acest lucru.
Chiar dacă conducerea nu a fost cu ei să-i monitorizeze, pe motiv că se fac economii, roş-albaştrii şi-au dat silinţa să recupereze după pauza de sărbători, mai ales că ţinta lor în acest an este câştigarea titlului de campioni.
Ilie Stan a fost însă, în permanenţă alături de jucătorii săi şi s-a antrenat cot la cot cu ei. Andrei Prepeliţă recunoaşte că pregătirea de la munte este obositoare, mai ales că astăzi a cam bătutu şi vântul, dar e convins că se vor vedea rezultatele odată cu startul competiţional. „Suntem obosiţi, dar acesta e un semn că antrenamentele sunt bune. Ilie Stan aleargă cu noi ca să ne motiveze. Cu Twente avem şanse egale, puteam întîlni adversari mult mai tari. Diferenţa de opt puncte faţă de Dinamo e exagerată, dar nu trebuie să ne plângem. Avem timp să recuperăm", a spus Andrei Prepeliţă.
Click pe poze pentru a-i vedea pe stelişti în acţiune