Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dâmboviţa, lucrătorii Serviciului de Combatere a Crimei Organizate, sub coordonarea procurorului DIICOT - Biroul Teritorial Dâmboviţa, au probat activitatea infracţională a grupării care a acţionat, în cursul anului 2011, pentru racolarea, găzduirea şi exploatarea sexuală a mai multor tinere, printre care şi o adolescentă de 17 ani.
Gruparea era formată din patru persoane, doi bărbaţi şi două femei. "Cei doi bărbaţi din cadrul grupării racolau tinere din familii dezorganizate, cu o situaţie familială precară, profitând de vulnerabilitatea acestora, pe care ulterior, cu sprijinul celor două femei din grupare, le găzduiau în municipiul Târgovişte şi le obligau să practice prostituţia, ameninţându-le cu acte de violenţă. Totodată, pentru a se asigura că nu fug, acestea erau supravegheate în permanenţă atât în apartamentele în care erau găzduite cât şi în locaţiile în care erau duse pentru a întreţine relaţii sexuale cu clienţii. Tribunalul Dâmboviţa, la propunerea procurorului din cadrul DIICOT, a emis mandate de arestare pentru 29 de zile pentru cei patru inculpaţi, pentru constituire a unei grupări infracţionale şi trafic de persoane", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dâmboviţa, agent Raluca Florescu.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dâmboviţa, lucrătorii Serviciului de Combatere a Crimei Organizate, sub coordonarea procurorului DIICOT - Biroul Teritorial Dâmboviţa, au probat activitatea infracţională a grupării care a acţionat, în cursul anului 2011, pentru racolarea, găzduirea şi exploatarea sexuală a mai multor tinere, printre care şi o adolescentă de 17 ani.
Gruparea era formată din patru persoane, doi bărbaţi şi două femei. "Cei doi bărbaţi din cadrul grupării racolau tinere din familii dezorganizate, cu o situaţie familială p