UPDATE Preşedintele filialei judeţene Constanţa a Partidului Conservator, Ion Mincă, a declarat că nu are nicio problemă cu faptul că va fi exclus din partid, spunând că nu are nimic de reproşat nimănui şi că are un respect deosebit pentru conducerea formaţiunii.
"Nu am niciun fel de probleme vizavi de lucrul acesta, nu am trăit din funcţia de preşedinte al Partidului Conservator. A fost un partid în care eu m-am regăsit şi cred că am făcut tot ceea ce mi-a stat în putinţă să rezolv ceva acolo la Constanţa. Am avut o colaborare excelentă cu absolut toţi, am un respect deosebit începând de la profesorul Dan Voiculescu, de la preşedintele Daniel Constantin şi până la ultimul din conducere. Relaţiile dintre mine şi conducere vor rămâne aceleaşi, de prietenie, nu am niciun fel de problemă. Nu am nimic de reproşat nimănui", a declarat Ion Mincă.
El a mai spus că deocamdată nu se gândeşte să se înscrie în alt partid.
Partidul Conservator a anunţat că marţi îl va exclude din partid pe Ion Mincă, urmare a trecerii soţiei acestuia de la PC la UNPR, informează Mediafax.
"I-am cerut lui Ion Mincă demisia din toate funcţiile din partid imediat după plecarea Lilianei Mincă. Nu agreez ideea ca o familie să stea cu un picior în opoziţie şi cu altul la putere, aşteptând o oportunitate după alegeri! Având în vedere că nu şi-a dat demisia tocmai pentru a-şi păstra postul de consilier local PC la Mangalia, voi propune marţi Biroului Executiv Central excluderea sa din partid. Partidul Conservator va propune Consiliului Local Mangalia un alt membru pentru a ocupa postul de consilier local", a declarat preşedintele PC, Daniel Constantin, citat într-un comunicat al PC.
Ion Mincă este preşedintele organizaţiei judeţene Constanţa a PC. În noiembrie 2011, el fusese desemnat primar interimar al municipiului Mangalia, după ce fostul primar Mihai Tusac a fost