Europa a ostracizat Grecia din rândul naţiunilor sale pentru încălcarea – e drept, grosolană – a regulilor bunei guvernări economice şi financiare. Acum zece ani, pe bună dreptate, aceeaşi Europă stigmatiza o Austrie ai cărei lideri se aliaseră cu liderul de extremă-dreapta Jorg Haider.

Ei bine, azi, în inima Europei, există o ţară al cărei guvern pune căluş presei, desfiinţează sistemele de protecţie socială şi de sănătate, pune sub semnul întrebării drepturi despre care se credea că sunt deja garantate, cum este dreptul la avort, şi îi criminalizează pe cei săraci. O ţară care reia legăturile cu şovinismul cel mai obtuz, cu cel mai vulgar populism, cu ura tot mai făţişă împotriva ţiganilor şi a evreilor, transformaţi, la fel ca în vremurile cele mai sumbre din Istoria continentului, în ţapi ispăşitori pentru tot ce nu merge cum ar trebui. Este o ţară pe cale să adopte, în numele unui principiu de apartenenţă care trebuie calificat ca etnic sau rasial, un regim electoral pe care îl credeam mort odată cu nazismul şi care dă drept de vot tuturor ‘naţionalilor’ care nu-i sunt cetăţeni, ci sunt dispersaţi în restul Europei. Această ţară este Ungaria. Iar Europa, de data aceasta, nu spune nimic – scrie filozoful francez Bernard Henri Levy, într-un articol publicat miercuri în ediţia on-line a săptămânalului Le Point, citat de Agerpres.

Cei care au citit minunatul eseu despre Mizeria micilor state est-europene, al lui Istvan Bibo /politician, jurist şi politolog ungar, 1911-1979/, cunosc prea bine acest cocteil de obsesii naţionale, patriotism autovictimizator şi dolorism colectiv care face din naţiunea ungară – cum de altfel şi din cea poloneză sau bulgară – o naţiune cu vocaţia hristică de a apăra şi regenera civilizaţia ameninţată, la fel cum se ridicau săbiile împotriva otomanilor, sub bunul rege Ştefan.

Cititorii capodoperei lui Claudio Magris D