Cinci tineri sunt suspectaţi de poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate şi procurorii DIICOT că au procurat droguri din Grecia şi le-au vândut în mediul universitar constănţean. În urma unui flagrant şi a percheziţiilor efectuate la locuinţele suspecţilor, oamenii legii au descoperit peste 100 grame de cannabis.
Poliţiştii Serviciului Antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa şi procurori DIICOT - Serviciul Teritorial Constanţa, cu sprijinul poliţiştilor de la IPJ Constanţa, au destructurat o reţea de trafic de cannabis, ce acţiona în mediul universitar din Constanţa, formată din Ştefan M., de 25 de ani, din Constanţa, Iulian T., de 24 de ani din Tulcea, Lucian G., de 22 de ani, din Valu lui Traian, Andreea S., de 19 ani, din Constanţa, şi Alexandru B., de 24 de ani, din Constanţa. În cursul zilei de ieri, Iulian T. a fost prins în flagrant, în timp ce încerca să vândă 5 grame de cannabis, contra sumei de 250 de lei. Ulterior, în baza autorizaţiilor emise de Tribunalul Constanţa, au fost efectuate trei percheziţii domiciliare, una în căminul unei universităţi din Constanţa, în camera ocupată de Iulian T., una la domiciliul lui Ştefan M. din Constanţa, şi alta la domiciliul lui Lucian G. din comuna Valu lui Traian, unde au mai fost găsite aproximativ 43 grame cannabis, ambalat şi pregătit pentru vânzare. Continuându-se cercetările, au mai fost găsite alte 55 grame de cannabis într-un apartament din Constanţa, închiriat de Ştefan M. împreună cu Andreea S. Din investigaţii a reieşit că drogurile au fost aduse din Grecia de Ştefan M. şi erau apoi distribuite, în principal, în mediul universitar constănţean de Iulian T., Lucian G. şi Alexandru B. În urma probatoriului administrat în cauză, faţă de Ştefan M. şi Iulian T, procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Constanţa au dispus reţinere