Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gigi Becali, cercetat în dosarul finanţării ilegale a campaniei electorale a lui Mircea Geoană. Patriarhul Daniel, în interceptări

Publicat in Antena 3, vineri 13 ianuarie 2012 ·

George Becali este cercetat în dosarul finanţării ilegale a campaniei electorale a lui Mircea Geoană. Becali ar fi dat un teren unui ministru. Procurorii DNA verifică dacă tranzacţia a fost legală.

Informaţia provine din volumele de urmărire penală ale dosarului. În material se arată că alte posibile infracţiuni care vor fi verificate vizează o discuţie dintre Hrebenciuc şi Becali, din 21 mai 2010, în care se vorbeşte despre un teren în suprafaţă de un hectar oferit de Gheorghe Becali unui ministru.

„Nici teren n-am dat, nici ministru n-a fost şi nici ei nu m-au chemat să ne jucăm”, a declarat Becali referitor la acuzaţiile care îi sunt aduse în acest dosar.

În interceptările din dosar apare şi o discuţie între Viorel Hrebenciuc şi Patriarhului Daniel.

În acest dosar, mai sunt cercetaţi pentru spălare de bani Viorel Hrebenciuc, Sebastian Ghiţă şi Robert Negoiţă. Pe lângă spălare de bani, cei trei sunt acuzaţi şi de folosire a influenţei în partid şi fals în înscrisuri.

În urmă cu două zile, omul de afaceri Ioan Nicolae şi preşedintele Consiliului Judeţean Brăila au fost trimişi în judecată de procurorii DNA. Cei doi sunt cercetaţi pentru fapte care au legătură cu sponsorizarea campaniei lui Mircea Geoană.

Ei ar fi spălat bani prin INSOMAR, al cărui acţionar principal, Gheorghe Teodorescu, este acuzat de fals în înscrisuri.

George Becali este cercetat în dosarul finanţării ilegale a campaniei electorale a lui Mircea Geoană. Becali ar fi dat un teren unui ministru. Procurorii DNA verifică dacă tranzacţia a fost legală.

Informaţia provine din volumele de urmărire penală ale dosarului. În material se arată că alte posibile infracţiuni care vor fi verificate vizează o discuţie dintre Hrebenciuc şi Becali, din 21 mai 2010, în care se vorbeşte despre un teren în

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum 2 ore
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 2 ore
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

Paul Stănescu cere protejarea pensionarilor: „Trebuie să discutăm cine și cât duce povara reducerii deficitului”

Adevarul acum o ora
Secretarul General al PSD, Paul Stănescu, a reacționat după ce premierul Ilie Bolojan a prezentat al doilea pachet de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar, spunând că trebuie stabilit în Coaliție cine și cât trebuie să ducă din povara austeri

Tragedie la 2 Mai. Un bărbat a murit după ce a căzut de pe placa de surfing în mare

Adevarul acum 24 minute
Un bărbat de 55 de ani a murit înecat, sâmbătă, 12 iulie, după ce a căzut de pe placa pentru surfing în apa Mării Negre, în localitatea 2 Mai.

Avertizare meteo: Cod galben de caniculă în București și 6 județe. Temperaturi de 36°C duminică

Mediafax acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis, sâmbătă, alerta Cod galben de caniculă pentru duminică, între orele 12 – 21. Temperaturile vor ajunge la 35-36°C, iar indicele temperatură-umezeală se va apropia de pragul critic de 80 de unități. Zone

Csoma Botond la Congresul PNL: Expresia „lasă că merge și așa” nu-și mai are locul

Mediafax acum o ora
Csoma Botond, reprezentantul UDMR, a transmis la Congresul Partidului Național Liberal că vechile atitudini nu mai funcționează. Reprezentantul UDMR a recunoscut că relația cu PNL este complexă, cu momente bune, dar și tensionate, variind de la cola

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 6 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

Adriana, o mamă a doi copii mici a fost găsită MOARTĂ într-un apartament din Hunedoara. Soțul tinerei a fost arestat

Gandul acum 3 ore
O crimă înfiorătoare a avut loc într-un apartament din municipiul Hunedoara. Mama unui copil de numai un an și a unei alte fetițe a fost ucisă în bătaie chiar de soțul ei. Individul a fost reținut pentru 24 de ore, apoi arestat preventiv pentru omor

Vine din nou canicula. Cod galben în şase judeţe şi în București. Valul de căldură se va extinde şi intensifica

HotNews acum 2 ore
ANM a emis o atenționare cod galben de caniculă care vizează, duminică, șase județe și Capitala. Meteorologii spun că de săptămâna viitoare căldura extremă va fi resimțită în mai multe zone din țară. Duminică, în intervalul orar 12 – 21, în judeţele

Negrescu propune al patrulea pachet de măsuri: simplificare și fonduri europene

Mediafax acum o ora
România are nevoie de un stat puternic, dar eficient și modernizat. Menirea unui stat puternic este să asigure servicii de calitate pentru populație, de la protecție până la educație și sănătate, iar în același timp să corecteze discrepanțele între

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/31°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/29°
dum.

15°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

27°
sâm.

15°/29°
dum.

17°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°