În ultima vreme, oamenii de ştiinţă activi în cercetarea nucleară iraniană sunt ţinte predilecte ale unor atentate sau asasinate în stil mafiot. Acest război sub acoperire ridică ceva de semne legate de moralitate.
Zilele acestea, cea mai periculoasă meserie în Iran nu e nici pe departe militar sau cine ştie ce muncitor în mediu toxic. Nu. Cercetătorul nuclear este cel mai ameninţat. Dintr-o lungă serie de oameni de ştiinţă de marcă, ultimul care şi-a pierdut viaţa zilele trecute a fost Mustafa Ahmadi Roshan, 32 de ani. A murit după ce doi motociclişti au plasat pe maşina sa o încărcătură explozivă magnetică.
Războiul ascuns este menit fie să împiedice progresul în programul nuclear iranian, fie să provoace un răspuns pripit al Teheranului care să justifice o intervenţie militară de proporţii a Israelului şi SUA. Deşi identitatea asasinilor nu e niciodată cunoscută, putem presupune că e vorba de grupuri insurgente activate de Mossad. Prezenţa CIA extrem de timidă în Iran face negarea absolută venită din partea doamnei Clinton foarte credibilă.
Serviciile secrete israeliene au o lungă istorie în acest gen de operaţiune, deşi în mod eviden nu este singurul care ordonă asasinate în această lume.
Logica asasinatelor e următoarea: cine participă voluntar la programe de dezvoltare a armelor de distrugere în masă trebuie să fie conştient că îşi asumă nişte riscuri. Dacă cineva ridică problema moralităţii gestului, atunci trebuie să aprecieze şi moralitatea activităţii care, în ordinea lucrurilor, este prima. Dar oamenii de ştiinţă nu sunt legaţi de un cod etic aşa cum e cazul biologilor, de exemplu.
Realitatea e următoarea: cercetătorii lucrează pentru un regim dictatorial care a ameninţat Israelul în mod deschis cu arme nucleare. Ar trebui să plângem când auzim de o nouă crimă comisă de motociclişti în Iran? Fiecare trebuie să-şi răspund