Trupul bărbatului a fost descoperit vineri dimineaţă, în apropierea depozitelor societăţii Oil Terminal de pe strada Justiţiei, de către unul din şefii de tură, care a anunţat poliţia.
"Victima ieşise din tură joi seară, dar trupul i-a fost descoperit vineri dimineaţă, într-un cămin de vizitare. Un şef de tură a anunţat prin 112, în jurul orei 07.30, în acest moment fiind demarată ancheta la faţa locului", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Constanţa.
După primele indicii de la faţa locului, anchetatorii cred că este posibil ca bărbatul să fi murit în urma căderii în gol, intrarea în căminul de vizitare fiind supraterană, dar apoi urmează un gol de câţiva metri înălţime. Ei nu exclud însă nici varianta ca bărbatul să fi fost ucis şi apoi aruncat acolo, în prezent poliţiştii făcând cercetarea la faţa locului.