Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un adolescent din Bucureşti a escaladat Munţii Bucegi pe „trei cărări”. A leşinat pe traseu

Publicat in Adevarul, vineri 13 ianuarie 2012 ·

După ce a chefuit la majoratul unui prieten, un tânăr de 17 ani din Bucureşti s-a gândit să escaladeze munţii Bucegi. Ameţit bine de aburii alcoolului, a pornit spre Cascada Urlătoarea. Nu a apucat să ajungă la jumătatea traseului că i s-a făcut rău. Speriaţi, cei care îl însoţeau au cerut disperaţi ajutor la 112.

Băiatul era prăbuşit la pământ şi abia putea să vorbească atunci când salvatorii au ajuns la el. A recunoscut că a consumat alcool peste măsură la petrecere organizată în staţiunea Buşteni de un prieten. Şi-a făcut curaj după câteva pahare şi a pornit în drumeţie pe munte, însă i s-a făcut rău in apropiere de cascada Urlătoarea. "Am fost anunţaţi prin serviciul 112 că trebuie să ne deplasăm în zona Cascadei Urlătoarea deoarece i s-a făcut rău unui tânăr în vârstă de 17 ani. Când am ajuns noi era în stare de constienţă. Din spusele lui am realizat faptul că el consumase o cantitate mare de alcool. Din această cauză nu a mai putut urca către Cascadă şi a leşinat", ne-a explicat plutonierul Laurenţiu Roşu din cadrul Jandarmeriei Montane Buşteni. Turistul a fost transportat la Spitalul Orăşenesc Sinaia unde i s-au acordat îngrijiri medicale. Salvamontiştii şi jandarmii montani le atrag atenţia turiştilor ca traseele montane de altitudine sunt închise, iar cele de la baza Bucegilor sunt accesibile însă numai cu un echipament adecvat. Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum o ora
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 27 minute
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum o ora
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Amenda primită de Albert NBN, după ce a înjurat România pe scena Festivalului „Beach, Please!”

Adevarul acum 24 minute
Trapperul Albert NBN, care a înjurat România atunci când se afla pe scenă la festivalul „Beach, Please!”, a fost amendat miercuri, 16 iulie, de către Jandarmeria Română.

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Tentative de înșelăciune în numele Poliției de Frontieră. Avertismentul cetățenilor pentru autorități

Gandul acum 21 minute
Reprezentanții Poliției de Frontieră a transmis un avertisment cetățenilor, miercuri 16 iulie, cu privire la o serie de tentative de înșelăciune comise în numele instituției. În ultima perioadă, mai multe persoane au reclamat că au primit apeluri de

Italia ar putea elibera din închisori 10.000 de deţinuţi pentru a reduce supraaglomerarea

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Italia ar putea elibera din închisori aproximativ 10.000 de deţinuţi, adică în jur de 15% din totalul populaţiei carcerale, pentru a atenua supraaglomerarea din penitenciare, a anunţat miercuri Minis

UPDATE - Cod roşu de furtună în judeţele Iaşi şi Neamţ / Localităţile vizate / Drum european blocat de copaci şi stâlpi care au căzut / Un copac a căzut peste o casă

News.ro acum o ora
Meteorologii au emis, miercuri, două avertizări cod roşu de furtună pentru mai multe localităţi din judeţele Neamţ şi Iaşi. UPDATE: ”În localitatea Ciohorani, un copac a căzut peste o casă, provocând avarii, însă din fericire nu au fost înregistrate

Călin Georgescu, amendat cu peste 50.000 de lei pentru colectarea ilegală a datelor personale

Mediafax acum 28 minute
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost sancționat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Potrivit instituției, acesta a colectat datele personale ale utilizatorilor fără cons

Polonia acuză Rusia că a atacat cu drone o fabrică poloneză din Ucraina

G4Media acum 56 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Polonia a acuzat miercuri Rusia că a atacat cu drone o fabrică de pardoseli din lemn a unui grup polonez în Vinniţa (sud-vestul Ucrainei), într-un bombardament asupra regiunii, soldat cu cel puţin op

Vremea

București
acum

33°
mie.

20°/34°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

19°
mie.

19°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

29°
mie.

21°/33°
joi

18°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/26°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

28°
mie.

19°/28°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°