Un reprezentant al Comitetului de Initiativa Bolyai (CIB), Hantz Peter, ii acuza pe rectorul Universitatii de Medicina si Farmacie (UMF) Targu Mures, Constantin Copotoiu, si pe prorectorul stiintific, Klara Branzaniuc, de plagiat, el cerand ARACIS sa ia masuri care sa duca la demisia celor doi. Hantz Peter, reprezentant al CIB, a declarat, vineri, intr-o conferinta de presa sustinuta online, ca a sesizat Agentia Romana de Asigurare a Calitatii in Invatamantul Superior (ARACIS) despre acest caz si ca a primit confirmarea ca mai multe lucrari ale unor profesori din strainatate au fost copiate de rectorul, respectiv de prorectorul UMF Targu Mures, transmite corespondentul MEDIAFAX. "Doresc sa atrag atentia asupra faptului ca doi lideri ai UMF Targu Mures, rectorul Constantin Copotoiu si prorectorul Klara Branzaniuc, au comis mai multe acte grave de plagiat. Un articol publicat de cei doi in 2011 in revista Acta Medica Marisiensis a fost in intregime copiat din capitolul 4 al tezei de doctorat a lui Wendy Kelder, de la Universitatea din Groningen, Olanda, publicat in 2008. E grav ca s-a copiat si partea de concluzii. De asemenea, un alt articol din aceeasi revista, publicat de Branzaniuc, a fost in mare parte copiat din alte articole scrise in 2006 si 2010 de mai multi autori straini, din Franta si Anglia, articolele originale nefigurand in lista referintelor", a spus Hantz. Reprezentantul CIB a precizat ca a primit declaratiile a trei profesori din strainatate - prof. Wiggers, dr. Kelder si dr. Hayan - prin care acestia califica faptele comise de Copotoiu si Branzaniuc ca fiind "acte de plagiat". "Conform regulamentului scolii doctorale a UMF Targu Mures, conducatorii stiintifici, in acest caz prof. Copotoiu si prof. Branzaniuc, sunt responsabili pentru calitatea articolelor publicate sub indrumarea lor. Ca si cercetator stiintific, consider ca, dupa cele intamplate, pe