Citeam în "Obiectiv" că Risk, "firma omului de afaceri Ştefan Rădulescu", a câştigat licitaţia pentru programul "Lapte-Corn" şi în judeţul vecin, Călăraşi. În primul rând, eu am o nedumerire: de ce este numit Ştefan Rădulescu om de afaceri? Bun, înţeleg sensul expresiei, şi anume că un om, o persoană care derulează afaceri devine pe cale de consecinţă om de afaceri.

Dar pe principiul ăsta şi vecinul meu de la etajul doi este om de afaceri, căci are o tarabă în piaţă, unde vara vinde şlapi chinezeşti, iar iarna geci urâte din vinilin. Tocmai asta este problema, că este plină ţara de oameni de afaceri, dar aproape nimeni nu face afaceri, ci doar umblă să tragă tunuri. Iar când nu trag ţepe, stau cu mâna întinsă la stat, să obţină contracte de zeci de milioane de euro, pentru ca apoi să se dea mari că le-a apărut poza în Top 300 sau Top 500 miliardari. Oamenii care produc ceva în ţara asta, care nu doar fac speculă şi care se spetesc să îşi păstreze afacerea pe linia de plutire nu prea au loc în topuri.

Stăteam şi mă gândeam aşa, în timp ce mergeam cu autobuzul 2, cât de plictisitoare trebuie să fie viaţa pentru Ştefan Rădulescu. Oare cine l-o fi blestemat să aibă o existenţă atât de anostă? An de an, el face acelaşi lucru. Se înscrie la licitaţiile pentru împrăştierea laptelui şi cornului în şcoli, pe care le câştigă probabil înainte să se deschidă plicurile cu oferte. Păi, unde mai este suspansul, unde e plăcerea aia de a fi competitor, de a încerca să fii mai bun decât ceilalţi? Asta înseamnă să trăieşti, să fii viu: astăzi să pierzi, mâine să câştigi, după care să câştigi, poate, încă o săptămână la rând, dar apoi să urmeze iarăşi o înfrângere. Altfel, de ce te-ai mai trezi dimineaţa ca să pleci la firma pe care o conduci? Ştiu, ca să faci bani! Cât mai mulţi bani! Tone de bani! Milioane de munţi de bani! Da, bre, dar eu aici nu vorbeam despre