După 2010, cu siguranţă unul dintre cei mai buni ani ai ultimelor decenii pentru proza românească, an în care Ovidiu Nimigean publică Rădăcina de bucsau şi Radu Pavel Gheo Noapte bună copii, iar Mircea Cărtărescu e la un pas de premiul Academiei Suedeze, şi în 2011 romanul are de cîştigat prin aportul unor autori cunoscuţi şi apreciaţi mai degrabă pentru volumele lor de versuri sau eseistică. Mă refer în primul rînd la Octavian Soviany, cu Viaţa lui Kostas Venetis şi la Marta Petreu, cu Acasă, pe Cîmpia Armaghedonului. Profesor de filozofie la Universitatea „Babeş Bolyai“, din Cluj, Marta Petreu debutează în 1981 cu volumul de versuri Aduceţi verbele, pentru care primeşte Premiul Uniunii Scriitorilor din România. Începînd cu 1990 este redactor-şef al revistei Apostrof, iar din ’92, doctor în filozofie. Probabil cel mai bun cunoscător al Noii Generaţii (Generaţia ’27), Marta Petreu publică în România, Serbia, Franţa şi Statele Unite o serie de studii despre viaţa şi concepţiile lui Emil Cioran, Mircea Eliade, Constantin Noica, Nae Ionescu sau Mihail Sebastian. Primeşte premii prestigioase, dintre care amintesc doar Premiile „Henri Jacquier“, „Lillian Hellman“ (ambele în 2001) şi Premiul revistei România Literară (2011). După decenii la rînd în care scriitori ca Petru Popescu sau Răzvan Petrescu au făcut eforturi pentru a scoate romanul românesc din spaţiul rural,Acasă, pe Cîmpia Armaghedonului reprezintă o întoarcere surprinzătoare la universul satului – Cutca, un sat transilvănean de pe malul Someşului. Dar, dincolo de limbajul din care nu lipsesc regionalismele şi de numeroasele întîmplări privite prin ochii copilului (Tabita – fiica Mariei), intervine vocea naratoarei ca femeie adultă, stabilită la Cluj şi care, între timp, a vizitat casa memorială a lui Marcel Proust şi a scris articole despre Iuda Iscarioteanul. Fapt ce îi permite o distanţare – nu rece, d