Mijloacele de transport pe cablu din Poiana Braşov, mai precis cele care duc turiştii în Masivul Postăvarul, au fost oprite, în această dimineaţă, din cauza vântului puternic.
Emil Fărcăşanu, monitor de schi în staţiune, a declarat pentru Agerpres că acest lucru nu este unul neobişnuit şi că s-a recurs la această măsură pentru ca siguranţa turiştilor să nu fie pusă în pericol. Totuşi, să nu credeţi că în aceste condiţii nu se mai poate face nimic în Poaian Braşov. Turiştii au la dispoziţie teleschiul pe pârtiile Bradul şi Stadion şi telescaunul de pe pârtia Lupului, condiţiile de schiat fiind foarte bune pe toate pârtiile.
Zăpadă din belşug ete şi la Predeal, pe pârtia Clăbucet, unde se schiază foarte bine.