În trupul Mariei Roxana, boala s-a cuibărit încă de dinainte de a se naşte. Analizele au scos în evidenţă că cea mică suferea de encefalopatie, o boală grea care avea să o condamne la luni de zile de stat pe pat, fără să se mişte, abia respirând sub privirile înlăcrimate ale mamei. De-atunci au început drumurile către spitalele de pediatrie, analizele menite să arate dacă copila are şanse la o viaţă normală. Medicii de la Huşi, spitalul unde mama a născut, s-au arătat sceptici, dar nu au abandonat cursa.
Au continut să lupte alături de mamă, să o încurajeze, să o povăţuiască, să o înveţe cum să facă recuperare cu fetiţa ei, acasă. „Am mers şi la spitalul din Iaşi, fetiţa a stat trei săptămâni acolo, pentru investigaţii. Maria era ca o legumă, nu mişca, nu dădea nici un semn de îmbunătăţire a stării ei. Diagnosticul final a fost tetraplagie cu encefalopatie spastică. Din câte am înţeles eu de la medici, creierul mic primea toate comenzile, dar nu le putea reda. Eram disperată. Singura soluţie pe care o aveam era recuperarea”, povesteşte mama, Georgeta Huzum. La numai 4 luni de la naştere, femeia a mers cu fiica ei la Bucureşti. A aflat că până la vârsta de un an copila nu poate să facă kinetoterapie, nici reflexoterapie şi nici tratamentul medicamentos nu ar fi fost indicat. Abia la un an şi jumătate fata a început şedinţele de recuperare.
Progresele sunt mici, dar vizibile
Masajul, exerciţiile, gimnastica medicală, toate au reuşit, treptat-treptat să aducă mari speranţe în sufletele părinţilor celei mici. Dacă la început Maria nu putea să îşi mişte mâinile, picioarele, nu reacţiona la nici un stimul, acum, după nenumărate şedinţe, după doi ani şi jumătate de stat prin spitale, fetiţa a reuşit să stea în picioare, susţinută, iar progresele ei i-au uimit chiar şi pe medici. Lupta pe care o duce Maria însă e departe de a se fi terminat. Organismul
