Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Criză în toate domeniile. Cum a mers şpaga la Tulcea în 2011

Publicat in Adevarul, vineri 13 ianuarie 2012 ·

Criza economică se resimte şi la capitolul „şpagă“: dacă acum câţiva ani inculpaţii nu se mânjeau pe degete decât de la câteva mii de euro în sus, iată că în 2011 până şi un peşte se dovedeşte bun la casa profesorului.

Corupţii judeţului cad rând pe rând în plasele anchetatorilor. Din 2008 încoace, de la mult discutatul caz Dumitru Lascu, numărul corupţilor creşte de la an la an. Şi tot de la an la an scade proporţional şi cuantumul şpăgii despre care se face referire în rechizitoriile procurorilor.

Cel mai răsunător caz al anului 2011: şpaga în învăţământ

În anul 2010 tot judeţul privea atent la ştirile care îl prezentau pe cunoscutul profesor de istorie, Dumitru Ion (52 de ani), zis „Bărbuţă“. Un „stâlp“ al comunităţii, profesor de istorie la singurul liceu din Babadag, consilier local al comunei Baia, Dumitru Ion şi-a distrus o muncă de peste două decenii la catedră atunci când a solicitat bani şi favoruri sexuale de la o elevă minoră: Roxana Costache. Instanţa l-a condamnat definitiv pe „Bărbuţă“ la un an şi jumătate de închisoare. Decizia mai poate fi atacată doar la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Anul 2011 a venit cu un caz la fel de şocant, dar din alt punct de vedere: Elena Iacob (31 de ani), profesoară de limba română la un liceu din municipiu, este acuzată de procurorii tulceni că ar fi luat şpagă bani, peşte şi chiar şi o perie rotativă de păr pentru a-şi promova elevii la limba şi literatura română.

Un peşte pentru o notă de trecere

Un detaliu interesant făcut public de procurorii tulceni este acela că principalul complice, o elevă a liceului, încuraja mita într-o manieră inedită: „Eleva Georgiana Fluturaș le-a însoţit în mod cursiv pe colegele sale şi a intermediat în intervalul mai –iunie 2010 şi respectiv 6-10 mai 2011 promovarea la disciplina Limba şi literatura română, insistând pe lângă colege să «nu practic

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atenție șoferi! Trafic restricționat pe DN1 Brașov-București, județul Prahova. Scurgeri de acid sulfuric la Comarnic

Ziua Constanta acum 25 minute
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN1 Brașov-București, la kilometrul 108+500 de metri, în zona localității Comarnic, județul Prahova, din cauza unei defecțiuni tehnice (pană), o autocisternă încărcată

Jaqueline Cristian a câştigat primul titlu WTA din carieră. Ea s-a impus la turneul WTA125k de la Puerto Vallarta

News.ro acum 46 minute
Jaqueline Cristian, locul 71 mondial şi favorită 1, a câştigat turneul WTA125 de la Puerto Vallarta (Mexic), cu premii de 115.000 de dolari. Cristian a obţinut primul ei trofeu la acest nivel. Cristian a trecut de sportiva cehă Linda Fruhvirtova, lo

Braşov: Bărbatul atacat de urs la Predeal este salvamontist şi se îndrepta spre casă în momentul producerii incidentului

News.ro acum 17 minute
Bărbatul atacat de un urs duminică seară, pe raza staţiuniI Predeal, este salvamontist. El se îndrepta spre casă în momentul producerii incidentului

Furios pe Putin, Donald Trump îl ameninţă şi pe Zelenski: "Va avea mari probleme"

News.ro acum o ora
Preşedintele american Donald Trump s-a declarat duminică enervat de omologul său rus Vladimir Putin şi de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, exprimându-şi frustrarea faţă de obstacolele care împiedică un acord de încetare a focului între cel

Ce sfânt este pomenit astăzi, 31 martie 2025, în calendarul ortodox?

Ziua Constanta acum 41 minute
Sfântul Ipatie s-a nascut in Cilicia si a fost episcop in Gangra. A participat la primul sinod ecumenic de la Niceea din anul 325. In timp ce se intorcea de la Constantinopol,a fost prins si batut de ereticii novatieni. O femeie din grupul acestora

Horoscop pentru luni, 31 martie 2025. Răsturnări de situație pentru unii nativi

Ziua Constanta acum 25 minute
Berbec Principalul interes al zilei este reprezentat de castigurile obtinute din munca desfasurata la serviciu. Surprizele se pot tine lant, fie ca pierzi, fie ca obtii ceva bani. Oricum, nemultumirile tale sunt majore. De fapt, ceea ce se petrece i

Beijingul a descoperit un câmp petrolifer în Marea Chinei de Sud

News.ro acum o ora
Compania petrolieră chineză CNOOC a descoperit un important câmp petrolifer în estul Mării Chinei de Sud, cu rezerve dovedite de peste 100 de milioane de tone, a anunţat luni o agenţie de stat, potrivit AFP. Zăcământul identificat, Huizhou 19-6, est

Rusia şi Statele Unite au început discuţii despre proiecte privind metalele rare în Rusia, spune trimisul lui Putin

News.ro acum 2 ore
Moscova şi Washingtonul au demarat discuţii cu privire la proiecte comune privind metalele de pământuri rare şi alte proiecte în Rusia, a declarat trimisul special al Rusiei pentru cooperarea internaţională în domeniul economic şi al investiţiilor,

Premiul cel mare de la tragerea Loto 6 din 49 a fost câștigat! Norocosul a jucat cu un bilet de 21,50 lei

Ziua Constanta acum 11 ore
La tragerea Loto 6/49 de astăzi, 30 martie, s-a castigat premiul de categoria I în valoare de 31.567.186,80 de lei (6.34 milioane de euro). potrivit Loteriei Române, biletul norocos a fost jucat pe platforma online, joaca.loto.ro și a fost completat

Trump „nu glumește” când vine vorba de un al treilea mandat la Casa Albă. Ce spune Constituția americană

Wall-Street.ro acum 6 ore
Într-o discuție cu NBC News, președintele american Donald Trump a explicat că el „nu glumește” când vorbește despre un al treilea mandat la Casa Albă, deși Constituția americană limitează, în majoritatea situațiilor, numărul de mandate pe care cinev

Vremea

București
acum

lun.

9°/19°
mar.

10°/17°
mie.

11°/17°
joi

11°/15°
Iasi
acum

lun.

8°/13°
mar.

9°/16°
mie.

9°/14°
joi

9°/17°
Constanta
acum

lun.

4°/12°
mar.

9°/11°
mie.

9°/10°
joi

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/13°
mar.

7°/14°
mie.

8°/13°
joi

7°/16°
Timisoara
acum

lun.

8°/12°
mar.

7°/16°
mie.

8°/15°
joi

6°/17°