Preşedintele PSD, Victor Ponta, a anunţat vineri că USL va iniţia şi va participa la un pact naţional pe sănătate, care să fie asumat atât de putere şi de opoziţie, cât şi de specialişti şi de societatea civilă, relatază Mediafax.
Ponta a criticat decizia preşedintelui Traian Băsescu de a solicita retragerea legii sănătăţii, el calificând-o ca "atitudine iresponsabilă a unei persoane rupte de realitate".
"Decizia lui Traian Băsescu de a nu insista pe un drum greşit este corectă, chiar dacă a venit din frică sau dintr-un ultim moment de raţiune", a adăugat el.
Ponta a spus că este nevoie de reformarea sistemului de sănătate, plecând chiar de la această lege a sănătăţii, care conţine şi prevederi bune.
El a afirmat că USL va trece peste „ceea ce are de reproşat" actualei puteri şi va iniţia şi va participa la un pact naţional pe sănătate, "în care profesioniştii să spună oamenilor politici ce trebuie schimbat".
Ponta a apreciat decizia preşedintelui de a solicita retragerea legii sănătăţii ca o victorie a societăţii civile.
El a precizat că deşi şi-ar fi dorit să fie în Piaţa Universităţii, a decis să nu participe la manifestări pentru a nu se politiza evenimentul.
Ponta a mai spus, răspunzând unor întrebări, că spitatele de stat trebuie să coexiste cu clinicile private, însă a evitat să precizeze dacă şi sistemul de urgenţă ar putea fi privatizat.
Preşedintele PSD a criticat însă variantele transformării spitalelor în societăţi comerciale sau fundaţii, menţionând că în aceste cazuri fie vor fi falimentate pentru a fi vândute ieftin, fie nu se vor putea supune controlului Curţii de Conturi în ceea ce priveşte modul de cheltuire a banilor publici.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la Cotroceni, că cere public premierului retragerea proiectului Legii sănătăţii, el menţionând că face acest lucru văzând că o m