Teribil de frumos sloganul, chiar daca nu are legatura cu realitatea, ci cu o fantezie.
Romanii care au iesit in strada in sprijinul lui Raed Arafat, desi nu ameninta nimeni SMURD cu privatizarea sau desfiintarea, au fost chemati sa apere o idee: aceea ca undeva, foarte rar, foarte greu de dibuit, exista oameni care se lauda cu ceea ce fac, nu cu ceea ce spun. Si nici cu asta nu se lauda, sunt prea bine educati.
Cu toate ca exista insi care s-au straduit din rasputeri sa-l investeasca pe doctor cu functiuni politice, sa-l opuna "criminalului", "dictatorului" Traian Basescu, Arafat s-a delimitat de asemenea manifestari.
Parea chiar rusinat ca activitatea sa, lupta sa este folosita cu impertinenta, fara niciun scrupul (vorba mare) in inclestarea care-l opune pe seful statului unui reprezentant aproape singular al breslei medicale, deoarece nu si-a pierdut menirea de a pune mai presus de buzunar interesul public. Menire care ar trebui sa caracterizeze deopotriva tagma politicienilor.
In loc ca incidentul dintre Raed Arafat si presedinte sa fie folosit pentru a genera o dezbatere inteligenta, generatoare de plusvaloare sociala, pe cea mai importanta tema publica iscata in ultimii ani de un proiect ce vizeaza viitorul natiunii, in carca povestii s-au cocotat liderii Opozitiei.
Ii inteleg. Atata vreme cat singura lor coerenta se manifesta in momentul cand striga "jos!" si nu au a aduce pe masa discutiilor decat frustrari personale, un moment ca acesta valoreaza cat greutatea lui in aur.
Nu pentru a-l sanctiona pe seful statului au iesit oamenii in strada insa. In ciuda varfurilor de mesaj - "Jos Basescu", "Respect pentru Arafat, greata fata de Basescu" -, tot ce au facut ei, marea majoritate onesta, este sa transmita clasei politice un mesaj: nu ne mai jecmaniti sperantele! Fara culoare politica.
