Publicaţia online Cnet a realizat şi în acest an lista celor 35 de gadgeturi / aplicaţii software care au intrat în competiţia care va desemna cele mai bune 10 produse prezentate la ediţia din 2012 a târgului Computer and Electronics Show din Las Vegas.
1. Gadgeturi pentru maşină
Prima nominalizare este aplicaţia pentru iPhone Scout realizată de TeleNav, care pe lângă funcţiile clasice ale unei aplicaţii de navigare integrează, spre exemplu, şi recenzii ale restaurantelor - preluate de pe site-uri specizate de pe internet; a doua nominalizare este platforma CAR 2, dezvoltată de QNX - o subsidiară BlackBerry - care le permite producătorilor auto să dezvolte sisteme avansate de infotainment pentru maşini; al treilea nominalizat este Pioneer AppRadio, un media receiver cu ecran touch capacitiv de 7 inchi, care odată instalat în maşină şi conectat la un smartphone Apple sau Android poate rula aplicaţiile de pe telefon, prelua apeluri, accesa lista de contacte sau aplicaţia de navigaţie a Google.
2. Smartphone-uri
Lista întocmită de Cnet include Sony Xperia S - primul telefon lansat după despărţirea de Ericsson sau Motorola Droid 4. Pe lista scurtă a posibililor premianţi intră şi Nokia Lumia 900 care are un ecran capacitiv ClearBlack AMOLED de 4,3 inchi, o cameră foto de 8 megapixeli cu optică de la Carl Zeiss, bliţ dual cu leduri, conectivitate 4G şi un procesor single-core Qualcomm Snapdragon la 1,4GHz. Un posibil câştigător este HTC Titan II - primul smartphone din lume compatibil cu reţele 4G (LTE) şi care are platforma Windows Phone. Gadgetul are un ecran capacitiv de 4,7 inchi şi o cameră foto de 16 megapixeli, cu funcţii de stabilizare a imaginii, un dublu bliţ cu leduri şi reducerea efectului de ochi roşii.
3. Camere foto
Lista posibililor câştigători este formată din Nikon D4, Fujifilm X-Pro1