Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Statisticile bizare ale lui Traian Basescu + Pentru cine vrem incetarea monitorizarii europene pe justitiei?

Publicat in HotNews, vineri 13 ianuarie 2012 ·

Traian Băsescu a declarat la TVR în 21 decembrie: „Cam jumătate din sentinţe au arătat oameni nevinovaţi”.

Vorbim de sentinţele în cazurile instrumentate de DNA. Ce a spus Preşedintele este grav. Dacă ar fi adevărat. Dar nu este.

Am publicat astăzi în Dilema veche un interviu important cu Daniel Morar, procurorul şef al DNA. Morar pregăteşte bilanţul celor două mandate în fruntea DNA. Mi-a pus la dispoziţie nişte cifre, care sunt aproape definitive şi va ieşi curând cu un raport complet. Cifrele sunt impresionante (revin cu link cînd Dilema urcă numărul pe site), şi în ce priveşte numărul de trimiteri în judecată, chiar şi în ce priveşte condamnările, dar mai ales în ce priveşte funcţiile celor vizaţi. Dacă înainte de 2004 ne plângeam că avem corupţie, dar condamnări numai la naşii de tren, situaţia s-a schimbat.

Şi revin la rata de succes. Vreau să insist pe asta, pentru că ce spune Preşedintele Băsescu tinde să rămână. Şi deja auzim diverşi „binevoitori”care îl citează bucuroşi. Este fals. Rata de condamnare în dosarele DNA este de 90%. Deci, dintre dosarele pe care avem pronunţări, judecătorii au acceptat concluziile procurorilor DNA în 90% dintre cazuri.

Peste tot în lume, corupţia este o infracţiune greu de dovedit. Dacă nu au flagrant (şi cele mai multe cazuri nu au), trebuie să construieşti contextul cazului. Laura Ştefan îmi spune că o medie de performanţă ok pentru organismele speciale anticorupţie este undeva la 70%. DNA bate de departe media asta.

Deci, de unde a scos Băsescu procentajul de 50%? Am întrebat diverşi oameni zilele astea. M-am convins că din burtă. Nu are sens oricum numeri. Chiar dacă reduci numai la cazurile cu parlamentari, tot ai un procentaj mult mai mare.

Deci, este oficial şi numărat de DNA: 90%. Citaţi-o pe asta, băieţi!

Ce spun Feţele Anticorupţiei despre MCV

Interviul meu cu Morar face pa

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șoșoacă îi cere lui Călin Georgescu postul de prim-ministru în schimbul susținerii pentru turul II

HotNews acum 3 ore
Preşedintele Partidului S.O.S. România, eurodeputatul Diana Şoşoacă, a declarat, luni, în cadrul unei întâlniri electorale la Focşani, că îl va susţine pe candidatul independent Călin Georgescu în al doilea tur de scrutin pentru prezidenţiale dacă a

Meciul UTA-Universitatea Craiova: Mircea Rednic - E o seară tristă, nu meritam să pierdem!

News.ro acum 2 ore
Mircea Rednic, antrenorul echipei UTA Arad, crede că formaţia pe care o conduce nu merita să piardă meciul cu Universitatea cRaiova, scor 1-2. ”E o seară tristă, nu meritam să pierdem la felul cum am jucat. Să ai 17 şuturi spre poartă, şapte pe poar

David Popovici: Aş avea un îndemn pentru lume, şi mai ales pentru tineri. În turul al doilea să votăm inteligent, să votăm pentru a ne apăra democraţia şi viitorul

News.ro acum 2 ore
Campionul olimpic la nataţie David Popovici a îndemnat, luni seară, lumea, dar mai ales tinerii, ca în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale să voteze inteligent, să voteze pentru apărarea democraţiei şi a viitorului. ”Eu am votat, este foarte

Un bărbat care a ameninţat că va sparge cu barosul statuile din Timişoara pentru că nu sunt româneşti, amendat de Poliţie / El a sunat la 112 să anunţe că a fost dat afară din instituţia unde a făcut ameninţările

News.ro acum 5 ore
Un bărbat de 47 de ani a intrat în sediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Timiş şi a ameninţat că va sparge cu barosul toate statuile din Timişoara pe motiv că nu sunt româneşti. El a fost dat afară din instituţie, dar a sunat la Poliţie şi a ceru

Poli Iași a remizat cu FC Botoșani, iar Emil Săndoi a declarat: „Nu știu cum”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Emil Săndoi, antrenorul de la Poli Iași, a declarat la finalul că echipa sa trebuia să câștige partida.

Licitații - 26 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
S. CARFIL S.A., cu sediul în Braşov, organizează în data de 03.12.2024, ora 12.00, licitaţie deschisa cu strigare, după regula licitaţiei competitive, la un preţ în urcare pentru vanzarea Grupului de active „Secţia CARBURATOR”. Detalii www.carfil.ro

UPDATE - O bucată din tavanul unei săli de clasă a căzut peste doi elevi, în timpul cursurilor, la Târgu Mureş/ Cei doi copii, un băiat şi o fată, răniţi, el fiind transportat la spital/ Clasa, evacuată/ Poliţia face cercetări

News.ro acum 11 ore
O bucată din tavanul unei săli de clasă de la o şcoală din Târgu Mureş a căzut, luni, peste doi elevi, în timpul cursurilor. Cei doi copii, un băiat şi o fată, în vârstă de aproximativ 13 ani, au fost răniţi, fiind evaluaţi de cadrele medicale. Ulte

RAR Staţiile ITP autorizate pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală

Ziua Constanta acum 10 ore
Staţiile de inspecţie tehnice autorizate, care au solicitări din partea clienţilor, pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală, iar la reluarea funcţionării aplicaţiei informatice respectivele verificări vor fi înregistrate în aplicaţi

Procurorul special Jack Smith renunţă la cele două cazuri penale federale împotriva lui Donald Trump înainte de învestirea preşedintelui ales

News.ro acum 3 ore
Procurorii au renunţat luni la cele două cazuri penale federale împotriva lui Donald Trump, două dosare judiciare separate, înclinându-se în faţa realităţii că acestea nu vor fi finalizate sau nu vor continua înainte ca Trump să revină la Casa Albă

Şeful Comitetului Militar al NATO le cere companiilor din statele aliate să se pregătească pentru un „scenariu de război”

Ziare.com acum 3 ore
Un oficial militar de rang înalt al NATO a îndemnat luni, 25 noiembrie, companiile să fie pregătite pentru un scenariu de război și să își ajusteze liniile de producție și distribuție în consecință, pentru a fi mai puțin vulnerabile la șantajul unor

Vremea

București
acum

mar.

2°/7°
mie.

3°/6°
joi

5°/10°
vin.

5°/10°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

2°/7°
Constanta
acum

-3°
mar.

-3°/7°
mie.

4°/8°
joi

5°/9°
vin.

7°/12°
Cluj-Napoca
acum

mar.

1°/7°
mie.

4°/6°
joi

3°/8°
vin.

4°/5°
Timisoara
acum

mar.

3°/8°
mie.

3°/8°
joi

6°/12°
vin.

4°/9°