Luni, de la ora 18.00, în foaierul Teatrului "Maria Filotti" se va inaugura stagiunea spectacolelor-lectură cu un fragment din "Viforul" de Barbu Ştefănescu-Delavrancea, regizat de Radu Nichifor.
Vor interpreta actorii: Emilian Oprea, Bujor Macrin, Mircea Valentin, Zane Jarcu, Dan Moldoveanu, Costică Burlacu, Doru Ţăranu, Gigi Antonescu, Liviu Pintileasa, Valentin Terente, Ramona Gângă, Monica Zugravu, Narcisa Novac.
Spectacolul este dedicat zilei de 15 ianuarie, în care s-a născut poetul Mihai Eminescu şi care a fost decretată anul trecut de către Parlament Ziua Culturii Naţionale.
Scriitorul Barbu Ştefănescu Delavrancea(1858 - 1918) s-a impus ca dramaturg cu trilogia istorică: "Apus de soare", "Viforul", "Luceafărul". A fost avocat, profesor, conferenţiar la Ateneul Român şi redactor la "România liberă", precum şi primar al Capitalei (1899), ministru al Lucrărilor Publice (1910 - 1912) şi ministru al Industriei şi Comerţului (1917). În 1912 a fost ales membru al Academiei Române. Luni, de la ora 18.00, în foaierul Teatrului "Maria Filotti" se va inaugura stagiunea spectacolelor-lectură cu un fragment din "Viforul" de Barbu Ştefănescu-Delavrancea, regizat de Radu Nichifor.
Vor interpreta actorii: Emilian Oprea, Bujor Macrin, Mircea Valentin, Zane Jarcu, Dan Moldoveanu, Costică Burlacu, Doru Ţăranu, Gigi Antonescu, Liviu Pintileasa, Valentin Terente, Ramona Gângă, Monica Zugravu, Narcisa Novac.
Spectacolul este dedicat zilei de 15 ianuarie, în care s-a născut poetul Mihai Eminescu şi care a fost decretată anul trecut de către Parlament Ziua Culturii Naţionale.
Scriitorul Barbu Ştefănescu Delavrancea(1858 - 1918) s-a impus ca dramaturg cu trilogia istorică: "Apus de soare", "Viforul", "Luceafărul". A fost avocat, profesor, conferenţiar la Ateneul Român şi redactor la "România liberă", precum şi primar