În momentul izbucnirii incendiului copilul se afla în casă împreună cu mama sa şi cu alţi doi fraţi în vârstă de 11 luni şi de cinci ani. Fraţii săi au fost salvaţi în ultima clipă de mama lor.
"Mama copiilor a reuşit să îi scoată pe rând pe ceilalţi doi copii în vârstă de 11 luni şi de cinci ani, însă în momentul în care a încercat să-l salveze şi pe cel de-al treilea copil, acoperişul casei s-a prăbuşit din cauza flăcărilor care cuprinsese locuinţa. Deocamdată nu ştim care este cauza incendiului, urmând ca aceasta să fie stabilită în cursul intervenţiei", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui.
Trupul carbonizat al copilului de doi ani a fost scos de către pompieri din locuinţă la aproximativ două ore după izbucnirea incendiului, acţiunea fiind îngreunată din cauza prăbuşirii tavanului locuinţei.