Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elicopterul SMURD a ajuns cu o zi întârziere

Publicat in Romania Libera, vineri 13 ianuarie 2012 ·

Ceaţa a făcut ca elicopterul de rezervă pentru SMURD pe care Ministerul Administraţiei şi Internelor ar fi trebuit să-l trimită miercuri la Arad, să ajungă cu o zi mai târziu. Elicopterul a ajuns la Arad abia joi, în jurul orei 14.00. Reprezentanţii Ministerului Administraţiei şi Internelor au motivat întârzierea: a fost ceaţă şi nu s-a putut decola în condiţii de siguranţă din Bucureşti.

Elicopterul EC 135, din dotarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, din baza SMURD de pe Aeroportul Arad deserveşte judeţele şase judeţe din vestul ţării.

De ce au apărut problemele

În cadrul unui zbor de verificare, în data de 1 ianuarie, lucrătorii au constatat o defecţiune la aparatul de zbor şi specialiştii au decis ca acesta să rămână la sol până va fi reparat. Ministerul Administraţiei şi Internelor a decis trimiterea unui alt elicopter care să funcţioneze la baza aeriană SMURD Arad, până când cel defect va deveni din nou funcţional. El ar fi trebuit să ajungă miercuri la Arad, însă, din cauza ceţii, a ajuns cu o zi mai târziu. „Elicopterul a devenit deja operativ, echipajul medical fiind pregătit pentru intervenţie. Ministerul Administraţiei şi Internelor a luat decizia de a trimite provizoriu la Arad un elicopter care să poată fi folosit pentru intervenţii până va fi remediată defecţiunea la cel aflat în dotarea SMURD", a declarat Călin Bibarţ, prefectul judeţului Aradul. De la inaugurarea bazei aeriene SMURD Arad, cu elicopterul care s-a defectat, medicii au intervenit în 16 cazuri medicale grave. Ceaţa a făcut ca elicopterul de rezervă pentru SMURD pe care Ministerul Administraţiei şi Internelor ar fi trebuit să-l trimită miercuri la Arad, să ajungă cu o zi mai târziu. Elicopterul a ajuns la Arad abia joi, în jurul orei 14.00. Reprezentanţii Ministerului Administraţiei şi Internelor au motivat întârzierea: a fost ceaţă şi nu s-a putut de

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aproape 500.000 de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Vasile

HotNews acum 37 minute
Peste 496.000 de persoane îşi sărbătoresc onomastica în 1 ianuarie, de Sfântul Vasile cel Mare. Potrivit datelor furnizate de Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor, este vorba despre 496.490 de români – 420.830 de bărbaţi şi 75.660 de femei. Cei mai

HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani!

HotNews acum 8 ore
HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani! Vă mulțumim că ne-ați fost alături și că ne urmăriți!

Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti

Libertatea acum 12 ore
Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti, a anunţat, marţi, clubul ploieştean. Fostul mare internaţional preia, astfel, conducerea tehnică a „lupilor”, semnând, cu FC Petrolul Ploieşti, un contract ce se va întinde până la finalul

Adrian Sârbu, ALEPH NEWS: În 2025, ştii ce ai de făcut. Să nu dormi! Ai de schimbat Constituţia. Vot electronic, direct. În Postul Paştelui vei vota un Preşedinte Independent!

Ziarul Financiar acum 3 ore
Dacă zici că ŞTII PE CE LUME VREI SĂ TRĂIEŞTI în 2025, ŞTII ca va trebui să dormi cu lumina aprinsă. ON. Ăştia vor să te facă de cap. Pe întuneric. La buzunare mai rău decât în 2024. Democrativa 2. Renăscută de Ku Klu Klaus. Fără ruşine. OFF. ŞTII c

România, complet în Spaţiul Schengen. Fără controale la graniţa cu Bulgaria şi Ungaria. Ce înseamnă pentru business intrarea completă în Schengen

Mediafax acum 9 ore
Începând cu 1 ianuarie 2025, la frontiera internă a României, respectiv la graniţa cu Ungaria şi Bulgaria, se elimină controlul de frontieră. Toate persoanele se vor putea deplasa către sau dinspre alte state membre ale Spaţiului Schengen (cu excepţ

Curtea de Apel i-a respins lui Călin Georgescu acțiunea prin care contesta decizia BEC de anulare a alegerilor prezidențiale

Botosani News acum 5 ore
Judecătoarea Cristina Ardeleanu de la Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca neîntemeiată, cererea lui Călin Georgescu de reluare a turului doi al alegerilor prezidenţiale. Decizia nu este definitivă şi mai poate fi atacată la Înalta Curte de Casați

Examenul și lucrarea de licență devin obligatorii din anul universitar 2025-2026. Ce prevede ordinul de ministru

Ziare.com acum 12 ore
Examenul de licență, lucrarea de licență și alte evaluări de la finalul studiilor universitare vor trebui susținute obligatoriu "în pereche" începând cu anul universitar 2025-2026, conform unui ordin de ministru publicat marți, 31 decembrie, în Moni

Majoritatea previziunilor pentru bitcoin spun că preţul criptomonedei se va dubla la 200.000 de dolari în 2025

News.ro acum 19 minute
După o creştere spectaculoasă în 2024, bitcoin, cea mai valoroasă criptomonedă din lume, a atins un nou maxim istoric în decembrie, depăşind pragul de 100.000 USD, iar pentru 2025 numeroşi investitori şi experţi din industrie anticipează că preţul a

Profesorul Cristian Păun, replică pentru Adrian Câciu: Un incompetent! Optimist, dar incompetent! Aşa sunt ăştia mereu, optimişti... Stai ascuns, nu te mai arăta o perioadă

News.ro acum 10 ore
Cristian Păun, profesor la ASE, are o replică tăioasă pentru fostul ministru al Finanţelor Adrian Câciu, după ce acesta a vorbit despre ”falşi profeţi ai crizei”, făcând referire şi la Păun. ”La sfârşitul anului trecut, am fost printre puţinii care

Ordonanța Trenuleț, în Monitorul oficial: în 2025 îngheață pensiile și salariile bugetarilor, crește impozitul pe dividende, dispar facilitățile din IT, construcții și agricultură

HotNews acum 10 ore
Ordonanța Trenuleț a fost publicată în Monitorul oficial cu aproximativ 2 ore înainte de Anul Nou. Practic, măsurile se aplică în câteva ore. Câteva măsuri au dispărut, unele au fost modificate și au apărut altele noi, cum ar fi cele referitoare la

Vremea

București
acum

-1°
mie.

-1°/9°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/7°
Iasi
acum

mie.

3°/10°
joi

3°/11°
vin.

1°/10°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

0°/10°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

3°/8°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-3°/5°
joi

0°/5°
vin.

-1°/4°
sâm.

-3°/2°
Timisoara
acum

-3°
mie.

-3°/7°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/3°