Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Comerţul cu pesticide ilegale şi contrafăcute, în creştere. Utilitatea acestora, în fabricarea de explozibil - Europol

Publicat in Jurnalul, vineri 13 ianuarie 2012 ·

Organizaţia de cooperare poliţienească Europol a avertizat vineri asupra creşterii comerţului cu pesticide contrafăcute şi ilegale, care ar putea fi utilizate mai uşor decât cele legale în fabricarea explozivilor, informează AFP.

'Europol a identificat o creştere a comerţului cu pesticide ilegale şi contrafăcute', a indicat într-un comunicat organizaţia cu sediul la Haga, precizând că acest trafic aduce organizaţiilor criminale 'mai multe miliarde de euro pe an'.

'Este destul de uşor să fabrici explozivi din pesticide, din acest motiv este controlată îndeaproape vânzarea lor în circuitul legal, astfel încât să putem vedea cu uşurinţă atunci când există o achiziţie suspectă', a explicat pentru AFP Soren Pedersen, un purtător de cuvânt al Europolului. Potrivit acestuia, comerţul cu pesticide ilegale şi contrafăcute nu face obiectul niciunui control, existând 'riscul că vor fi utilizate în fabricarea explozivilor, deoarece achiziţiile suspecte sunt mai greu de observat în circuitul criminal'.

În unele ţări din Uniunea Europeană, mai mult de un sfert din pesticidele aflate în circulaţie sunt contrafăcute sau ilegale, a subliniat Europol, adăugând că nord-estul Europei este cel mai afectat de acest trafic.

Totodată, organizaţia a avertizat în comunicatul său că pesticidele contrafăcute utilizate în agricultură 'ameninţă sănătatea fermierilor şi a consumatorilor, constituind un risc pentru mediu' Organizaţia de cooperare poliţienească Europol a avertizat vineri asupra creşterii comerţului cu pesticide contrafăcute şi ilegale, care ar putea fi utilizate mai uşor decât cele legale în fabricarea explozivilor, informează AFP.

'Europol a identificat o creştere a comerţului cu pesticide ilegale şi contrafăcute', a indicat într-un comunicat organizaţia cu sediul la Haga, precizând că acest trafic aduce organizaţiilor criminal

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident grav pe autostrada A1, cu doi morți și un rănit (foto)

Press Alert acum 4 ore
< div class="wp-block-image">

Preoţii ortodocşi îndeamnă la rugăciune pentru ferirea de furtuni şi inundaţii

Mediafax acum 9 ore
Patriarhia Română îndeamnă clericii şi credincioşii din toate eparhiile la rugăciune şi solidaritate, având în vedere avertizările meteorologice referitoare la mari furtuni şi ploi abundente. În localităţile sub avertizare, vor fi sunate clopotele b

Reacția lui Biden, după uciderea liderului Hezbollah, Hassan Nasrallah, de către Israel

HotNews acum 7 ore
Președintele american Joe Biden a declarat că moartea liderului Hezbollah Hassan Nasrallah este o „măsură a dreptății pentru numeroasele sale victime”, inclusiv pentru americani, în timp ce a cerut detensionarea conflictelor din Orientul Mijlociu, r

Au ucis un bărbat deoarece „deranja tomberoanele”. Mamă și fiu, după gratii

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 42 de ani a fost arestat preventiv pentru tentativă de omor, iar mama sa este cercetată în libertate după ce au lovit și lăsat inconștient un alt bărbat pe o stradă din Sectorul 5. El a fost dus la spital după ce o martoră a incidentulu

Donald Trump amenință să dea Google în judecată, acuzând gigantul tehnologic că o favorizează pe contracandidata sa: Nu prezintă decât lucruri pozitive despre tovarăşa Kamala Harris

HotNews acum 8 ore
Donald Trump ameninţă să dea Google în judecată, în cazul în care obţine o victorie în alegerile prezidenţiale americane, acuzând grupul tehnologic de faptul că scoate în faţă articole care-i sunt defavorabile, în folosul candidatei democrate Kamala

Simona Halep participă şi la turneul WTA 125 din Hong Kong: “Voi reveni pe teren mai repede decât vă aşteptaţi - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Fostul lider WTA Simona Halep a anunţat, într-un filmuleţ postat de organizatori în social media, că va participa la turneul de categoria WTA 125 din Hong Kong, care începe luni. "M-am gândit că astăzi este o zi grozavă să anunţ vestea bună că voi r

SuperLiga: Liderul Universitatea Cluj, înfrângere surprinzătoare pe terenul lui Poli Iași

HotNews acum 8 ore
Universitatea Cluj, liderul surprinzător din SuperLiga, a pierdut meciul disputat pe terenul echipei Poli Iași, scor 1-0, în etapa cu numărul 11. Poli Iași – Universitatea Cluj 1-0, în etapa #11 din SuperLiga Ocaziile importante au lipsit în prima p

Tudor Giurgiu, la TIFF Oradea: Un film cu Nadia Comăneci, pentru 2026, la 50 de ani de la Olimpiada din Montreal

G4Media acum 5 ore
Regizorul Tudor Giurgiu a afirmat, sâmbătă seara, la Oradea, că ar dori să realizeze un film documentar despre Nadia Comăneci pe care să-l lanseze în 2026, la 50 de ani de la momentul istoric al Olimpiadei de la Montreal, transmite Agerpres. „Între

Un polițist beat a provocat un accident rutier. Agentul era în timpul liber

Ziare.com acum 9 ore
Accident rutier grav pe Drumul Național 39, în judeţul Constanţa. O tânără de 21 de ani şi un copil de doi ani au ajuns la spital după ce autoturismul în care se aflau s-a ciocnit cu un altul, condus de un poliţist de 21 de ani, aflat în timpul libe

[VIDEO] Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a deschis anul universitar 2024-2025

Arad24.net acum 7 ore
Sâmbătă, 28 septembrie, pe scena Palatului Cultural din Arad, rectorul universității, conf. univ. dr. Teodor Cilan, alături de echipa de prorectori și decanii celor 9 facultăți, au anunțat deschiderea noului an academic 2024-2025 al Universității „A

Vremea

București
acum

18°
dum.

15°/22°
lun.

12°/14°
mar.

13°/17°
mie.

11°/20°
Iasi
acum

18°
dum.

12°/18°
lun.

8°/12°
mar.

8°/13°
mie.

7°/18°
Constanta
acum

18°
dum.

17°/22°
lun.

13°/19°
mar.

12°/16°
mie.

12°/20°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

9°/15°
lun.

8°/9°
mar.

8°/15°
mie.

7°/15°
Timisoara
acum

15°
dum.

11°/16°
lun.

8°/17°
mar.

7°/17°
mie.

9°/20°