Mutarea lui Dorin Goga la FC Vaslui trebuia să se oficializeze ieri, dar negocierile s-au oprit după ce jucătorul Timişoarei nu a acceptat să semneze un contract pe şase luni cu drept de prelungire pe încă cel puţin un sezon. "S-ar putea să renunţ la el", a ameninţat aseară Porumboiu.
Marian Iancu s-a înţeles cu Adrian Porumboiu, Poli Timişoara urmând a primi 700.000 de euro plus TVA în schimbul lui Dorin Goga. Afacerea însă s-a împotmolit în momentul în care atacantul s-a pus la masa negocierilor cu cei din conducerea lui FC Vaslui. Jucătorul de 27 de ani vrea neapărat un contract de lungă durată, pentru a avea asigurat un salariu bun cel puţin pentru următorii trei ani, dar propunerea lui Adrian Porumboiu a fost alta. "Noi vrem ca Goga să semneze doar pe şase luni, iar dacă va confirma, contractul său va fi prelungit cu încă trei ani. Sper să se răzgândească şi să accepte această ofertă. Dacă nu o va face, asta este. S-ar putea să renunţ la el. Mai sunt şi alţi fotbalişti în afară de Goga", a declarat aseară Adrian Porumboiu.
Ar primi un salariu de 300.000 de euro
Dacă va semna în cele din urmă cu FC Vaslui, Dorin Goga va fi remunerat anual cu 300.000 de euro. "La salariu ne-am înţeles cu jucătorul. El cere destul de mult pentru vremurile în care trăim. Îi voi da cât solicită, dar trebuie să accepte şi el condiţiile noastre", a completat Porumboiu.
Singura mea cerinţă faţă de FC Vaslui e să fie un transfer definitiv, fiindcă nu vreau să merg împrumut. Timp mai am să mă transfer, nu mă grăbesc
Dorin Goga, pe 10 ianuarie 2012
Ştiu şi eu că Goga nu s-a înţeles cu Vasluiul. El ar putea rămâne la Timişoara încă un an şi jumătate
Marian Iancu, patron Poli Timişoara
35 de goluri a înscris Goga pentru Poli în trei ani şi jumătate
1,35 milioane de euro e cota lui Goga, potrivit www.t