Cu o constructie simpla, intimplari neiesite din comun, actori, situatii si dialoguri naturale filmate nitelus calofil, regizorul reuseste sa transmita un adevar despre relatiile la distanta. Din familia "Love Story" si "Before Sunset/Before Sunrise", Like Crazy aduce prospetimea, simplitatea si naturaletea unei noi generatii, mai putin filosoafe si poate mai creative. Amindoi au putin peste 20 de ani, insa zbirniie asa cum multi copii zbirniie acum. E, fara-ndoiala, o adincire in intimitate felul in care contextul social al iubitilor recenti joaca un rol din ce in ce mai mic fata de, sa zicem, ancorarea in hockey/biblioteci si oameni de zapada, a blondului din "Love Story". Unde in anii '70 scenariul era de baza, propulsind povestea pe un model de tragedie clasica, Like Crazy e usor si direct. Protagonistii sint doi copii frumosi, normali, sinceri (educati, talentati, din familii fara probleme, ar completa cineva de stinga). Cu aceasta atitudine complet epurata de complicatii creative, regizorul scenarist se vadeste preocupat mai degraba de un sentiment decit de o constructie. Chiar si conflictul obligatoriu (vestului nu-i sta in fire sa... ori vestul mai are pina sa perceapa si sa contemple in spiritul buddhist al unui Apichatpong Weerasatakhul - Unchiul Boonmee.., Sindroame si un secol, etc. - ), conflictul necesar survine in urma unei neglijente copilaresti inteligibile. Din dragoste, ea hotaraste sa mai stea doua luni cu iubitul in America, depasindu-si permisul de sedere. La urmatoarea intoarcere de-acasa, de la Londra, americanii n-o mai lasa sa intre-n tara. Dincolo de normalitatea anecdotica mai greu de laudat intr-o recomandare, mi-a placut in mod special potrivirea dintre tema indepartarii si folosirea elipselor in film. Nu stiu altii cum sint, dar sint si multi altii care, de la caderea granitelor, au experimentat dorinta si misterul exacerbate de distant