Aldis Călăraşi, unul dintre primii zece producători de mezeluri din România, va renunţa până la sfârşitul acestei luni la 191 angajaţi, măsura făcând parte dintr-un plan de restructurare al businessului.
Compania avea la sfârşitul lui 2010 aproape 1.300 de angajaţi, potrivit celor mai recente date publice disponibile. Astfel, în urma acestor concedieri producătorul de mezeluri îşi va restrânge schema de personal cu aproximativ 15%.
"Regândim businessul, aceste disponibilizări vin pe fondul scăderii pieţei. Toată piaţa este afectată de scăderea consumului în acest moment. Restructurări se vor face în toate departamentele, însă o parte mai mare va fi concentrată pe partea de producţie", spune Daniel Dumitrescu, director de marketing al Aldis, care a încheiat anul 2010 cu afaceri de 72,4 milioane de euro.
Restructurarea de personal făcută de Aldis este prima mişcare de acest tip făcută în acest an de unul dintre primii zece jucători din industria locală a mezelurilor. În 2011 o bună parte a antreprenorilor din industrie s-au plâns că afacerile lor sunt afectate de scăderea consumului, dar şi de piaţa neagră.
În urma concedierilor, numărul de angajaţi ai Aldis se va apropia de 1.000 de oameni, în condiţiile în care în 2007 compania avea peste 1.600 de salariaţi. Mai mult, reorganizarea anunţată pentru începutul acestui an este cea mai amplă de după 2008, moment în care criza economică a început să afecteze economia românească.
Compania a renunţat la 95 de angajaţi în perioada 2008-2009, însă a angajat 50 de persoane pe parcursul anului 2010, potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor (MF).
Concedierile făcute de producătorul de mezeluri sunt şi primele informaţii despre companie la şase luni de la moartea lui George Naghi, proprietarul afacerii. Patronul Aldis a decedat la începutul lunii august a anului trecut în urma unui acc