La 13 ianuarie, romanii celebrau Dies Jovis Statoris, sărbătoare închinată lui Jupiter care, în calitate de Stator, i-a ţinut pe romani în luptă şi i-a îmbărbătat să nu fugă de inamic
Calendarul roman avea felurite forme şi înţelesuri. Existau calendare comerciale, pentru administrarea averilor, cetăţeneşti şi private, precum şi un calendar al sărbătorilor de peste an. Acesta din urmă, fiind considerat obiect de cult, era administrat de pontifici (preoţi) şi, prin urmare, "regularizat" tot de ei. Fiind aleşi de patricieni, preoţii nu pierdeau nici o ocazie de a li se arăta îndatoraţi, modificând calendarul în favoarea nobililor boieri ori de câte ori era cazul. De multe ori preoţii băteau palma chiar şi cu consulii, făcând anul mai lung sau mai scurt în funcţie de cât de prieteni erau. Aşa se explică faptul că în anul 47 î.Hr. 1 ianuarie a căzut pe 13 octombrie... şi pentru că "pontificii au luat parte în partidele de stat şi anul a ajuns în confuziunea cea mai mare", Iuliu Cezar a reformat calendarul după model oriental un an mai târziu. Până la el, calendarul se ţinea secret înaintea plebeilor, intercalările de zile erau greu de urmărit, iar toată lumea ştia că principiile politice le detronau pe cele astronomice.
Ţăranii romani, la fel ca şi cei de pe la noi, îşi aveau propriul calendar, un calendar al muncii câmpului, guvernat de solstiţii şi echinocţii, un calendar al zânelor şi al zeilor, al datinilor şi al ceremonialurilor moştenite şi împlinite an după an. Şi anul începea pentru ei sub auspiciile zânei Strenia, din a cărei dumbravă aduceau ramuri de laur pentru a le dărui în semn de belşug, noroc şi bucurie. Zâna Victoria era şi ea prezentă la început de an nou, printre cadourile tradiţionale cele mai preţuite numărându-se lămpile de lut sau metal cu figura ei ţinând în mână o inscripţie cu textul: "Annum Novum Faustum Felic
