Ieșirea la rampă a lui Raed Arafat i-a făcut pe mulți dintre pronosportiștii politici de profesie, suporteri ai USL, să jubileze în toată mass-media: Arafat – Băsescu: 1-0. Sînt cam aceiași prooroci care dăduseră și scorul Geoană – Băsescu: 1-0 și care au jubilat și atunci, însă doar timp de o noapte, întrucît dimineața i-a trezit la realitate. Văd însă că acum euforia lor persistă și, chiar și după cîteva zile, ei încă nu-și dau seama că nu numai că n-au nimerit scorul, dar, de data aceasta n-au mai nimerit nici meciul… Probabil că acești oameni noi nu mai pot trăi decît în euforie, din motivele pe care le explică Pascal Bruckner în cartea sa despre fericire. Acum însă pronosportiștii politici din media par să fi intrat chiar în extaz, la fel ca la alegerile prezidențiale. Nu mai țin minte dacă Bruckner amintește și despre asta, dar culmea fericirii o atingi atunci cînd ești, fizic, făcut zob și creierul e inundat de endorfine, substanțe cu efect de zeci de ori mai puternic decît al morfinei. Și, într-adevăr, prinși la mijloc în ciocnirea dintre aceste două forțe ale naturii, Băsescu și Arafat, firavii loteriști ai politicii au fost făcuți zob, așa că extazul lor e de înțeles.

Simptomatologia extazului e foarte spectaculoasă. O televiziune de știri a dat într-una știri despre audiențele pe care le-a făcut cu Arafat, care au fost de vreo 3 ori mai mari decît cele obișnuite. Euforia maximă i-a împiedicat pe responsabilii acestei televiziuni să realizeze faptul că un singur om, Raed Arafat, face audiențe de cîteva ori mai mari decît acea televiziune, chiar pe terenul ei. Cum să te lauzi cu așa ceva?!? Ebrietatea fericirii explică însă multe… De exemplu, explică și oferta lui Ponta, care spune că Arafat ar avea loc în orice guvern USL, uitînd că PSD-ul a mai avut Ministerul Sănătății, unde nu l-a instalat însă pe părintele SMURD-ului, căruia i-au fost todeauna