În paginile vechi din Arhivele Olteniei (1924) au fost publicate câteva „declaraţii“ de zestre. Puteţi citi, în rândurile de mai jos, ce era mai de preţ pentru o familie de mici boieri, pentru un chiprovicean şi pentru un sătean din Cheia (Vâlcea).

Prin aceste hârtii, spunea T.G. Bulat în Arhive, „unele impunător de mari, altele mici, arătând origina lor modestă, ni se arată o dată mai mult cum înaintaşii noştri iubeau lucrurile clare, cum ei fixau în amănunte donaţiunile lor către fiicele lor“.

Zestrea – în accepţia din trecut – avea rolul de a pregăti tinerii însurăţei pentru viaţă, familiile oferindu-le lucruri folositoare în gospodărie, dar şi terenuri pe care ar fi putut să-şi planteze cele trebuincioase. Despre case, nici nu mai discutăm. Ele ofereau și mai multă greutate zestrei. Şi toate se obişnuia să fie trecute pe o listă.

Avem, după cum a fost menţionat mai sus, trei exemplare de astfel de „hârtii“. Unul provenea dintr-o „familie de boiernaşi, cari au fost Grecenii din Măldăreşti, păstrătorii celei mai puternice cule din Oltenia“. Altul era nesemnat, dar „socotim că este a unui chiprovicean împământenit“. E bine de ştiut că aceşti chiproviceni erau meşteşugarii bulgari care s-au stabilit în Ţara Românească. A treia foaie, în fine, era „mărturie din satul vâlcean Cheia, ultima aşezare omenească spre muntele bistricean“.

De la pogonul de vie la „stricorătoare“

Mariţa născută Măldărescu, „care i să coboară dela răposat tată său Sluger M. Măldărescu, fostul mieu întâi soţ şi să dă acum Dum-lui Pitaralui Kostache Greceanu“, a primit o zestre foarte mare de la mama ei. „Adică din moşia Măldăreşti, Bogdăneşti, Cârstăneşti, muntele Gropa Malai, Prioteşti, Marcuşu şi culmea din Bourul şi din siliştea de casă din Craiova, şi din locul din târgul Horezului, să cuvine acestei fete treizăci clăcaşi, precum şi un pogon de vie din de