Mesajul a fost trimis. Multumesc!

34 de camere de comerţ bilaterale

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 14 ianuarie 2012 ·

Pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) şi camerele judeţene, la nivel naţional există şi 34 de camere de comerţ bilaterale.

Acestea au fost atestate, recent, la sediul CCIR, ca organizaţii de utilitate publică, scopul lor fiind sprijinirea afacerilor cu ţările din care provin, după cum spune Adrian Rogoz (foto), director Direcţia Relaţii, CCI Braşov.

„Noile reglementări prevăd că, pentru fiecare ţară nu poate exista decât o singură cameră bilaterală între România şi un alt stat străin. Ca urmare, restul de camere bilaterale până la 83, câte existau până acum, vor fi şterse din Registrul Asociaţiilor. Avem la nivelul Europei 17 camere bilaterale, din Asia provin 14, restul fiind la nivelul celor două Americi şi Africii”, a declarat Adrian Rogoz.

Camerele de comerţ bilaterale pot oferi informaţii tuturor cetăţenilor interesaţi, nu doar membrilor acestor camere, după cum spune Adrian Rogoz. Acestea se găsesc pe site-ul Camerei Naţionale de Comerţ, dar şi cei din CCI Braşov vă pot furniza mai multe informaţii în acest sens. Pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) şi camerele judeţene, la nivel naţional există şi 34 de camere de comerţ bilaterale.

Acestea au fost atestate, recent, la sediul CCIR, ca organizaţii de utilitate publică, scopul lor fiind sprijinirea afacerilor cu ţările din care provin, după cum spune Adrian Rogoz (foto), director Direcţia Relaţii, CCI Braşov.

„Noile reglementări prevăd că, pentru fiecare ţară nu poate exista decât o singură cameră bilaterală între România şi un alt stat străin. Ca urmare, restul de camere bilaterale până la 83, câte existau până acum, vor fi şterse din Registrul Asociaţiilor. Avem la nivelul Europei 17 camere bilaterale, din Asia provin 14, restul fiind la nivelul celor două Americi şi Africii”, a declarat Adrian Rogoz.

Camerele de comerţ bilaterale

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Constanța: Două persoane, între care un copil, au căzut în canalul Dunăre – Marea Neagră

Mediafax acum 22 minute
UPDATE: Potrivit ISU Constanța, persoanele căzute în apă erau un tată și fiul său în vârstă de 9 ani. Incidentul a avut loc la intrarea în Portul Medgidia. Copilul a fost preluat și transportat la spital, fiind conștient și cooperant, iar tatăl, în

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 26 mai, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 36 minute
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Sorana Cîrstea și-a anunțat retragerea de la Roland Garros: „Sunt foarte tristă”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, 164 WTA) a luat decizia de a se retrage de la Roland Garros, acolo unde, în turul 1, trebuia să se dueleze cu Tamara Korpatsch (30 de ani, 148 WTA). Locul româncei va fi luat de Yuliia Starodubtseva (25 de ani, 81 WTA). Ja

Cadavrele a cinci schiori au fost găsite în apropierea unei stațiuni din Elveția

HotNews acum o ora
Cadavrele a cinci schiori au fost găsite sâmbătă în masivul Rimpfischhorn, lângă stațiunea de schi Zermatt din Elveția, a anunțat poliția cantonului Valais într-un comunicat publicat duminică, transmit agențiile France Presse și Agerpres. Identifica

VIDEO Nicușor Dan a dezvăluit ce a discutat cu Donald Tusk

HotNews acum 7 ore
Corespondeță din Varșovia: Aflat la Varșovia pentru a participa şi la marşul “Milionului de Inimi” alături de Donald Tusk şi Rafał Trzaskowski, Nicuşor Dan a fost întrebat de HotNews ce a discutat cu premierul polonez. Președintele ales al României,

Lando Norris câştigă Grand Prix-ul din Monaco

Ziarul Financiar acum o ora
Lando Norris, pilotul echipei McLaren, a încheiat pe primul loc cursa de Formula 1 de la Monaco, urmat pe podium de Charles Leclerc (Ferrari) şi Oscar Piastri (McLaren). Norris a trecut primul linia de sosire pe circuitul stradal din Monaco, relansâ

Iranul suspendă aplicarea legii privind purtarea obligatorie a hijabului de către femei. Decizia Parlamentului a fost blocată de forul superior

HotNews acum 3 ore
Consiliul de Securitate Naţională al Iranului a oprit punerea în aplicare a legii controversate privind purtarea obligatorie a hijabului (acoperământ de cap) de către femei, transmite duminică DPA, preluată de Agerpres. „Consiliul de Securitate ne-a

Nicușor Dan, la mitingul electoral din Varșovia: Credeți în victoria voastră, cum noi am crezut în victoria noastră

HotNews acum 7 ore
Președintele ales Nicușor Dan a ținut un scurt discurs în limba română, la mitingul organizat pentru susțiere a candidatului pro-european, primarul Varşoviei, Rafał Trzaskowski, la alegerile prezidențiale, după ce s-a întâlnit cu premierul Donald Tu

Autoarea atacului cu cuțit comis în gara din Hamburg tocmai fusese externată dintr-un spital de psihiatrie

HotNews acum 4 ore
Suspecta în recentul atac cu cuțitul comis în gara centrală din Hamburg fusese externată dintr-un spital de psihiatrie cu o zi înainte de agresiune, au declarat duminică responsabili germani, potrivit agenției de presă DPA, citată de Agerpres. Femei

Victor Negrescu: „PSD nu pornește de la o poziție rigidă/ Nu vrem să dăm niciun cec în alb”

HotNews acum 3 ore
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a declarat, la Digi 24, că PSD nu porneşte de la o poziţie rigidă în negocierile privind formarea unui nou guvern, precizând că social-democrații nu vor veni la Cotroceni cu o propunere de prim-ministru. Victor

Vremea

București
acum

12°
dum.

11°/20°
lun.

9°/12°
mar.

11°/15°
mie.

12°/17°
Iasi
acum

13°
dum.

10°/13°
lun.

10°/11°
mar.

11°/13°
mie.

12°/14°
Constanta
acum

16°
dum.

14°/18°
lun.

14°/17°
mar.

12°/14°
mie.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

8°/14°
lun.

8°/16°
mar.

9°/19°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

16°
dum.

8°/18°
lun.

10°/21°
mar.

11°/23°
mie.

12°/23°