In decembrie 2004, fluturand steagul deasupra capului, Traian Basescu promitea romanilor ca “IMPREUNA vom face istorie”. Aceasta fraza este de ajuns, daca e citita cum trebuie, pentru a intelege ce a visat si ce a realizat Basescu. In nebunia si isteria generala de la televizor, textul lui Cretan m-a deconectat. Lasand deoparte rafuiala artistica si stilistica a autorului cu Cristian Tudor Popescu, teza ca presedintele a castigat deja pariul cu istoria, tocmai pentru ca a jucat la o miza atat de mare, e oricum, hazlie sau revoltatoare deopotriva, numai adevarata nu.

In acelasi sens a castigat si Ceausescu. Si Kim Jong Il. Si Stalin. Si mai ales Hitler. Si ei toti chiar au castigat pariul cu istoria. Vor ramane pentru eternitate (in sensul asta restrans pe care il percepe omul in comparatie cu durata limitata a viatii lor) in toate cartile de istorie serioase. Dar nici macar intr-o astfel de interpretare, nu sunt convins ca Traian Basescu a castigat deja. Da, are o sansa. Mai ales ca Basescu are constiinta istorica – s-a declarat un admirator al primilor 10 ani din mandatul lui Ceausescu.

Teza lui CTP e ca Basescu s-a multumit cu puterea si asta e singura care il mai excita si anima. Doar asa s-ar explica aberatiile recente. Observatiile lui Creatan sunt corecte – in primul mandat Basescu nu prea a avut parte de cine stie ce putere. Asta plus Constitutia, care si asa il limita suficient de mult, au dus la dorinta de a castiga si mai multa putere, pentru a-si implini marea reforma.

Teza ar fi ca prin simpla enuntare si, apoi, incercare de a introduce modernizarea, Basescu ar fi castigat deja pariul. Las deoparte o intreaga discutie care se naste din intrebarea daca aceste masuri sunt sau nu reformatoare in esenta lor. Sa presupunem ca discursul presedintelui, de care Basescu poate raspunde singur in fata istoriei, ar fi suficient pentru a-l introduc