Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doi cetăţeni camerunezi, acuzaţi de anchetatorii din Ilfov de înşelăciune!

Publicat in Cancan, sâmbătă 14 ianuarie 2012 ·

Poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Ilfov, au cercetat, în perioada decembrie 2011 - ianuarie 2012, activitatea infracţională a celor doi cetăţeni camerunezi suspecţi de comiterea unei infracţiuni de înşelăciune, potrivit unui comunicat transmis de Poliţia Română.

O persoană din localitatea Jilava a sesizat poliţiştii că, în urma scoaterii la vânzare a unui imobil, a fost contactat telefonic de o altă persoană, care se arăta interesată de ofertă, ulterior, prezentându-se la domiciliul acestuia doi cetăţeni de origine africană în vederea încheierii tranzacţiei.

Astfel, "potenţialii cumpărători" au pretins că vor achita contavaloarea imobilului în numerar, însă bancnotele pe care le deţin sunt murdare şi pentru curăţarea acestora, printr-o metodă cunoscută de ei, este necesar ca printre bancnotele murdare să fie introduse şi bancnote curate.

Suspecţii i-au solicitat părţii vătămate suma de 25.000 de euro, bani pe care i-au împachetat într-o folie de aluminiu împreună cu "banii murdari", apoi au injectat presupusa soluţia de curăţare şi i-au spus acesteia să nu umble la pachet timp de 12 ore.

Profitând de un moment de neatenţie a părţii vătămate au înlocuit pachetul iniţial, cu un alt pachet, în care se aflau doar hârtii murdare.

Poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Ilfov, au cercetat, în perioada decembrie 2011 - ianuarie 2012, activitatea infracţională a celor doi cetăţeni camerunezi suspecţi de comiterea unei infracţiuni de înşelăciune, potrivit unui comunicat transmis de Poliţia Română.

O persoană din localitatea Jilava a sesizat poliţiştii că, în urma scoaterii la vânzare a unui imobil, a fost contactat telefonic de o altă persoană, care se arăta interesată de ofertă, ulterior, prezentându-se la domiciliul acestuia doi cetăţeni de origine africană în vederea încheierii tranzacţiei. @N

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Război în Ucraina, ziua 797. Ședință CSAT cu subiecte importante: sistemul PATRIOT și candidatura lui Iohannis la șefia NATO

Press Alert acum 19 minute
Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a fost convocată pentru ziua de joi. Vor fi discutate probleme de securitate, participanții urmând să vorbească și despre sistemul de rachete PATRIOT al României dorit de Ucraina. „Problema este d

Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, chemat la ordine pentru afirmaţii despre Hamas

News.ro acum o ora
Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene Daniel Hagari a calificat drept "praf în ochi" ideea potrivit căreia organizaţia Hamas, împotriva căreia Israelul luptă în Gaza, ar putea fi "eliminată", ceea ce a provocat o chemare aproape imediată la ord

Primul stat din lume care impune afisarea celor zece porunci în toate şcolile publice, de la grădiniţe până la universităţi

Ziare.com acum o ora
Autorităţile din Louisiana au impus, miercuri, afişarea celor "Zece Porunci" în toate sălile de clasă din acest stat conservator din sudul Statelor Unite, o premieră care a reaprins dezbaterea privind separarea bisericii de stat, potrivit AFP. Guver

Amazon investeşte 11 miliarde de dolari pentru a extinde serviciile cloud şi logistica în Germania

News.ro acum 49 minute
Amazon va investi 10 miliarde de euro (10,75 miliarde de dolari) în Germania, pe măsură ce cererea pentru serviciile sale cloud şi bunurile de retail continuă să crească în cea mai mare economie a Europei, a anunţat miercuri compania americană de te

Euro-2024: Confruntarea Spania - Italia, în programul zilei de joi / Istvan Kovacs arbitrează Slovenia - Serbia

News.ro acum o ora
Campioana europeană en-titre Italia va întâlni, joi, naţionala Spaniei, în etapa a doua a fazei grupelor de la Campionatul European de fotbal. Programul meciurilor de joi: Grupa C: Slovenia - Serbia, ora 16.00 - meci arbitrat de Istvan Kovacs Danema

Prognoza meteo pentru Constanța, 20 iunie 2024

Ziua Constanta acum 59 minute
Prognoza meteo pentru Constanța, joi, 20 iunie 2024, indică o zi în mare parte înnorată, cu o temperatură maximă de 31°C. Deși cerul va fi acoperit de nori pe parcursul zilei, precipitațiile vor fi inexistente, cu o probabilitate de 0%. Umiditatea v

O plajă îngropată de erupţia Muntelui Vezuviu se redeschide pentru public după restaurare

News.ro acum 2 ore
O plajă romană antică, care a fost îngropată de erupţia Muntelui Vezuviu din anul 79 d.Hr., a fost redeschisă pentru public în parcul arheologic Herculaneum din sudul Italiei. Plaja a fost repusă în funcţiune după ce lucrările de conservare din ulti

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 12 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

Euro 2024. Scoţia rămâne în viaţă cu o remiză 1-1 cu Elveţia

Mediafax acum 41 minute
Dornică să se revanşeze pentru eşecul cu 5-1 în faţa Germaniei, Scoţia a fost încurajată de mii de fani şi a avut un start perfect, când şutul lui Scott McTominay din minutul 13 a fost deviat în poartă de fundaşul elveţian Fabian Schar. Avantajul a

Mersul pe jos de trei ori pe săptămână "aproape înjumătăţeşte" reapariţia durerilor lombare - studiu

News.ro acum 2 ore
Mersul pe jos de trei ori pe săptămână pentru a calma durerile de spate reduce aproape la jumătate riscul de reapariţie a acestora, potrivit primului studiu de acest gen. Aproximativ 800 de milioane de persoane din întreaga lume suferă de dureri lom

Vremea

București
acum

26°
joi

23°/38°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

25°
joi

17°/26°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/27°
Constanta
acum

23°
joi

21°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
Timisoara
acum

23°
joi

22°/34°
vin.

21°/36°
sâm.

23°/39°
dum.

21°/33°