Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pescuit ilegal în Delta Dunării depistat de poliţişti

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 14 ianuarie 2012 ·

Lucrători ai Sectorului PF Chilia au prins în flagrant pe L.M. de 41 de ani şi L.V. de 42 de ani, ambii domiciliaţi în localitatea Crişan, care pescuiau într-o zonă protejată a Dunării Vechi cu plase tip setcă din aţă interzise de lege.

Cele patru plase, în lungime totală de 320 metri, au fost ridicate în vederea confiscării, iar cantitatea de peşte găsită în barca celor doi a fost predată spre valorificare unei societăţi comerciale de profil. Oamenii legii au ridicat în vederea confiscării şi barca din fibră de sticlă dotată cu motor marca Mercury, din care pescuiau cei doi, valoarea aproximativă a acestor bunuri fiind de 4.000 de lei. Câteva ore mai târziu, poliţiştii de frontieră din cadrul aceluiaşi sector au acţionat şi în zona lacului Merheiul Mare, unde i-au depistat pe P.A. şi P.N., care desfăşurau activităţi de pescuit cu plase tip avă interzise de lege. Cele 30 de plase, în lungime de aproximativ 1.200 metri, au fost ridicate în vederea confiscării, iar cantitatea de 136 de kilograme peşte din specii diferite a fost predată spre valorificare unei societăţi comerciale de profil. Cei doi pescari au rămas şi fără barca din fibră de sticlă cu motor marca Honda, valoarea acestor bunuri confiscate fiind de 10.400 de lei. În aceeaşi zi, în zona de competenţă a Sectorului P.F. Isaccea, a fost depistat V.S., de 35 de ani, domiciliat în oraşul Măcin, care oferea spre comercializare o cantitate de peşte fără a avea documente de provenienţă. Cantitatea de peşte a fost ridicată în vederea confiscării şi predată spre valorificare. Pe numele a patru dintre cetăţenii surprinşi în flagrant pescuind au fost întocmite lucrări penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lipsă a licenţei/autorizaţiei de pescuit comercial, desfăşurarea de activităţi de pescuit în zone de protecţie, precum deţinerea şi folosirea la pescuit a plaselor tip avă de către perso

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 2 ore
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 2 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 5 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum o ora
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

Planul lui Macron pentru Ucraina: Trupe de pace, câteva mii de soldați pentru ”fiecare țară participantă”, plasate ”în puncte-cheie”

Ziare.com acum o ora
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din ”câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE. Într-un interviu publicat

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum o ora
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 3 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum 5 ore
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Jandarmii au găsit obiecte şi substanţe interzise la suporterii echipei Steaua, la intrarea în Bucureşti. Zeci de fani au ajuns la secţia de poliţie

News.ro acum 5 ore
Jandarmeria Capitalei anunţă că, în contextul meciului din Liga a II-a între echipele AFC Câmpulung Muscel şi Steaua Bucureşti, de la Câmpulung, s-au luat măsuri în privinţa a zeci de suporteri ai Stelei la care s-au găsit obiecte şi substanţe inter

Șeful Telegram, Pavel Durov, a plecat din Franța pentru „câteva săptămâni” în Dubai

HotNews acum 3 ore
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, vizat de o anchetă la Paris pentru complicitate la activități infracționale, a părăsit Franța sâmbătă cu permisiunea autorităților, a aflat AFP din trei surse apropiate cazului, relatează Agerpres. În urmă cu câteva

Vremea

București
acum

16°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
mie.

2°/8°
Iasi
acum

dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
mie.

-1°/9°
Constanta
acum

17°
dum.

9°/17°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
mie.

1°/8°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-1°/6°
Timisoara
acum

10°
dum.

6°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-0°/8°