Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CSU Sibiu merge pentru victorie în deplasarea de la Oradea

Publicat in Adevarul, sâmbătă 14 ianuarie 2012 ·

Antrenorul Cătălin Vulc a declarat înaintea meciului de duminică de la ora 19.30 cu CSM Oradea că mizează pe tinereţe şi agresivitate în meciul de debut în returul de campionat. Vulc a pregătit o strategie specială pentru Pesic.

Cătălin Vulc ştie că o victorie în acest prim meci oficial din 2012 pentru echipa sa, ar fi mai mult decât perfect. Antrenorul sibian a explicat mai întâi de ce CSU Sibiu a făcut patru transferuri în această iarnă. „Duminică începem returul şi sperăm ca meciurile de verificare ce le-am avut în această iarnă să ne ajute ca să ne dăm seama unde am greşit şi să fim pregătiţi pentru acest meci cu Oradea pentru a debuta cu dreptul. Am adus patru jucători noi pentru a îndeplini obiectivele propuse. Sper ca Scott, Tasic, Funn şi Răducan să ne ajute cât mai mult pentru a intra în play-off şi ca să terminăm campionatul cât mai sus în clasament”, a punctat Vulc.

Terhnicianul sibian ştie cum poate surprinde Oradea în această partidă. „Punctele noastre forte sunt tinereţea şi apărarea agresivă. Ei au puncte forte sub panou, acolo unde au doi jucători cu experienţă, iar Pesic este de departe liderul echipei orădene. Vom încerca să ne apărăm mai bine la el pentru a îl anihila. Din jucătorii transferaţi în această iarnă voi miza pe Scott la Oradea, asta şi pentru că el a venit primul la echipă. În cazul celorlalţi jucători aşteptăm să se integreze mai bine în echipă în acest moment.Mă aştept la un retur mai greu faţă de tur. Acum toată lumea ne ia în serios, faţă de prima parte a campionatului când nu s-a întâmplat acelaşi lucru. O să fie mai dificil şi pentru că avem meciuri mai grele în deplasare. Cu toate acestea noi sperăm să atingem obiectivele propuse”, a afirmat acesta înainte de plecarea spre Oradea.

Click pe SIBIU.ADEVARUL.RO pentru ultimele noutăţi de la Sibiu

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România în Schengen de la 1 ianuarie 2025. Reacția lui Adrian Mititelu la adresa lui Marcel Ciolacu

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Adrian Mititelu, finanțatorul de la , și-a exprimat susținerea pentru Marcel Ciolacu, candidatul din partea PSD pentru prezidențiale, după anunțul conform căruia România va intra în Schengen de la 1 ianuarie 2025.

Ciolacu, despre Nordis: Ciucă să-şi dea dânsul demisia. Niciodată nu am călătorit pe banii altcuiva

Mediafax acum o ora
„Domnul Ciucă să-şi dea dânsul demisia... Eu vorbesc aici şi vorbim de bani privaţi. Nu vorbim de altceva. Vorbim de decizii pe care le-am luat eu în viaţă. Unele le-am luat bune, unele rele. Toate plăţile sunt făcute legal, ori prin ordin de plată,

Trump a și scăpat de un proces. Sentința în cazul Stormy Daniels, amânată pe termen nelimitat

Ziare.com acum 2 ore
Judecătorul care se ocupă de cazul lui Donald Trump de la New York, referitor la o plată efectuată actriței de filme pentru adulți Stormy Daniels în schimbul tăcerii sale, a suspendat joi sine die pronunțarea sentinței, care era programată pentru ma

Ciolacu a discutat din nou cu Trump, împreună cu Viktor Orban. Ce spune despre intrarea României în programul Visa Waiver

Mediafax acum o ora
Românii nu ar trebui să se teamă că noul preşedinte al SUA, Donald Trump, ar putea să spună că România nu e pregătită pentru Visa Waiver, spune premierul Marcel Ciolacu. El a discutat vineri, la telefon, cu Donald Trump şi Viktor Orban despre contex

Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital

Ziua Constanta acum 2 ore
Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital, vineri, după ce au acuzat stare de rău, arată o informare de presă transmisă de şef Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Aura Danielescu citat de Ager

Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate - 20.000 de persoane au votat până acum

News.ro acum 4 ore
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 20.000 de cetăţeni români votând până acum Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 20.000 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. În 2019, 675.348 de alegători din s

Campania electorală pentru prezidenţiale se încheie sâmbătă dimineaţa

Mediafax acum 3 ore
Campania electorală pentru alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024 se încheie sâmbătă, la ora 07.00. La alegerile din 24 noiembrie, vor fi organizate, pe teritoriul României, 18.968 de secţii de votare, iar în străinătate 950 de secţii

Formula 1: Piloţii se plâng de mirosul de marijuana din Las Vegas. "Dacă ar face acum controale antidoping, toată lumea ar ieşi pozitiv"

News.ro acum 58 minute
Un miros neobişnuit pe circuitele de Formula 1 a provocat agitaţie vineri, în timpul antrenamentelor libere pentru Marele Premiu din Las Vegas. Mai mulţi piloţi, inclusiv Sergio Perez (Red Bull) şi Franco Colapinto (Williams), au semnalat miros de c

S-a redeschis traficul pe A1, între Sibiu şi Boiţa, dar viteza e limitată la 60 km/h

Libertatea acum 4 ore
Circulația pe autostrada A1, între Sibiu şi Boiţa, a fost redeschisă, după ce a fost oprită din cauza viscolului. Între nodurile rutiere Șelimbăr și Boița a fost instituită o limită de viteză de 60 km/h, a anunţat Compania Naţională de Administrare

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum 6 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

Vremea

București
acum

vin.

3°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

0°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

12°
vin.

4°/14°
sâm.

4°/15°
dum.

2°/6°
lun.

4°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/1°
sâm.

-7°/0°
dum.

-8°/0°
lun.

-1°/2°
Timisoara
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°